Newsflash
Știri

Medicii recomandă vaccinarea gravidelor împotriva COVID-19

de Dorina Novac - nov. 2 2021
Medicii recomandă vaccinarea gravidelor împotriva COVID-19

Societatea de Obstetrica și Ginecologie din România (SOGR) recomandă vaccinarea gravidelor împotriva COVID-19.

vaccinare gravide

„Vaccinarea este o procedură care salvează vieți, care ne ferește de forme grave și care contribuie la nașterea unui copil sănătos! Femeile se pot vaccina dinainte de a fi gravide, în timpul sarcinii, încă din primul trimestru al sarcinii, dar și în lăuzie. Infecția sarcinii este mai periculoasă, ca manifestare, decât în afara acesteia”, a precizzat prof. univ. dr. Daniel Mureșan, președintele SOGR.

Acesta a subliniat că anul trecut au fost 82 de paciente însărcinate cu COVID, cele mai multe cazuri au fost forme ușoare sau moderate, iar anul acesta sunt deja 120 de cazuri.

„Anul trecut am avut 82 de cazuri, din fericire cele mai multe au fost forme ușoare sau moderate, pe care le-am depășit cu tratament și toată lumea a fost bine. Anul acesta avem deja 120 de cazuri, dintre care cel puțin cinci au fost forme severe, dificil de tratat. Înainte făceau forme ușoare, acum, deja vin cu forme medii, cu necesar de oxigen. Din păcate există și cazuri complicate la femei tinere, fără comorbidități, care au făcut forme severe de COVID. De multe ori, în interesul ambelor persoane – și a mamei și a copilului – de multe ori trebuie să declanșăm nașterea prematură. O pacientă cu COVID este la risc și ea, și copilul”, a explicat Prof. univ. dr. Daniel Mureșan.

Vaccinarea împotriva COVID-19 în sarcină sau în timpul alăptării este recomandată ca singura intervenție eficientă care reduce riscurile îmbolnăvirii și pe cele asociate trecerii prin boală (complicații pentru mamă și copil, risc de naștere prematură, de admisie în terapie intensivă, risc de deces).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe