De curând, Martin Scorsese, cunoscutul
regizor, scenarist, producător, actor şi istoric de film american, a sărbătorit
şapte decenii de viaţă. El a venit pe lume la 17 noiembrie 1942, într-o familie
de imigranţi din Sicilia, chiar în cartierul „Mica Italie“ din Queens-ul
newyorkez.
Suferind de mic de astm, tânărul Scorsese
n-a putut desfăşura, asemenea celor de vârsta sa, activităţi sportive şi,
ulterior, nu şi-a îndeplinit nici serviciul militar, fiind crescut totodată
într-o atmosferă de mare devoţiune faţă de catolicism. Dar acest lucru nu l-a
împiedicat să frecventeze sălile de cinema cu asiduitate, ceea ce i-a deschis
apetitul pentru a şaptea artă, astfel încât mari cineaşti premergători, de la
Ingmar Bergman la Michelangelo Antonioni şi de la Satyajit Ray la Federico
Fellini, au avut o puternică influenţă în viitoarea sa carieră. Astfel, tânărul
Scorsese este deturnat de la vocaţia sa religioasă (în vreme ce studia la
Liceul „Cardinal Hyes“ din Bronx) spre rock-and-roll şi film, trecând la
Colegiul de artă şi ştiinţă de pe lângă Universitatea din New York, iar în 1966
absolvind Şcoala de artă „Tisch“ de pe lângă aceeaşi universitate.
După
un debut cu câteva documentare, Martin Scorsese lansează, în 1967, un film
artistic – comedie neagră – „The Big Shave“, în care critică, asemenea altor
cineaşti, implicarea Statelor Unite în războiul din Vietnam. După câteva
modificări de titlu, în acelaşi an, apare „Cine bate la uşa mea?“ (Who’s that knocking at my door?), în
care începe colaborarea cu actorul Harvey Keitel, aşa cum avea să o facă, mai
târziu, cu Robert de Niro şi Joe Pesci, iar mai recent, cu Leonardo DiCaprio şi
Daniel Day-Lewis. Martin Scorsese începe să zugrăvească America urbană şi
nocturnă, America unor marginali, a unor minorităţi (în „Mica Italie“), America
îndoielilor, a contestărilor şi a refuzului. În general, multe din filmele sale
vor fi inspirate din realitate. Cu „Alice nu mai locuieşte aici“ (A. doesn’t live here anymore), Scorsese
face o excepţie de la problematica pe care începuse s-o abordeze, alegându-şi
ca personaj principal o femeie, strălucit interpretată de Ellen Burstyn, care a
şi câştigat Oscarul pentru acest rol. Portretele de perdant ale personajelor
sale conferă operei lui Scorsese o unitate şi un stil proprii. Fie că este
vorba de personajul principal din „Şoferul de taxi“ (Taxi Driver), în care Jody Foster debutează în rolul unei
prostituate minore, fie că este vorba de boxerul Jake la Motta din „Taurul
fioros“ (Raging Bull), aceste
personaje şi-au găsit în Robert de Niro interpretul ideal. Tot el jucase, între
cele două filme, şi în „New York, New York“, care reînvie epoca marilor
orchestre de swing, un musical cu Liza Minnelli, care însă nu a avut succes de
casă. Acest lucru l-a deprimat teribil pe Scorsese, în măsura în care s-a dedat
drogurilor, fiind salvat de prietenul Robert de Niro. Acesta din urmă a jucat
apoi în „Regele comediei“ (The King of
Comedy), inspirat din lumea celebrităţilor mass-media, Scorsese dovedind,
la fel ca în „O noapte ciudată“ (After
Hours), simţul său ascuţit pentru comedia-coşmar, iar apoi pe cel pentru
filmul comercial – ca în cazul lui „Culoarea banilor“ (The Color of Money), care i-a prilejuit lui Paul Newman cucerirea
unui Oscar. „Ultima ispită a lui Iisus“ (The
Last Temptation of Christ), după romanul lui Nikos Kazantzakis, scris cu 35
de ani 
mai devreme, a fost un proiect care l-a preocupat timp îndelungat pe
Martin Scorsese. El l-a zugrăvit pe Iisus pe cruce, acesta gândindu-se la viaţa
pe care ar fi putut s-o ducă dacă s-ar fi căsătorit cu Maria Magdalena, ceea ce
a fost judecat drept un sacrilegiu şi a provocat multă agitaţie, polemici
religioase.
Regizorul
american s-a întors la „Mica Italie“, gangsteri şi Mafia în „Băieţi buni“ (Goodfellas), apoi, în 1991, a făcut un
remake după „Promontoriul groazei“ (Cape
Fear) din 1962, în care şi-au făcut apariţia şi regretaţii Gregory Peck şi
Robert Mitchum, protagoniştii versiunii originale. Odată cu „Vârsta inocenţei“ (The Age of Innocence), Scorsese a
început colaborarea cu actorul britanic Daniel Day-Lewis, într-o ecranizare a
romanului Edithei Warton despre momente romantice şi emoţionante din viaţa
aristocraţiei newyorkeze de la sfârşitul secolului XIX. Având multe asemănări
cu „Băieţi buni“, „Casino“ a evocat violenţa gangsterilor în lumea nemiloasă a
jocurilor de noroc. Anul 2002 a debutat cu premiera filmului „Bandele din New
York“ (Gangs of New York), cel mai
costisitor proiect al lui Scorsese, realizat la Roma, despre o altfel de viaţă
socială din metropola americană a secolului XIX, din nou cu Daniel Day-Lewis,
dar şi cu Leonardo DiCaprio. Acesta avea să strălucească ulterior în
„Aviatorul“ (The Aviator), dedicat
vieţii excentrice a lui Howard Hughes, celebrul pionier al aviaţiei şi patron
al lumii cinematografice. Multe din filmele lui Martin Scorsese redau
politicieni, oameni corupţi şi, mai ales, gangsteri. În general, sunt oameni
care păcătuiesc, în contradicţie cu preceptele catolicismului. Scorsese a
continuat colaborarea cu Leonardo DiCaprio în thrillerul „Cârtiţa“ (The Departed), inspirat dintr-o dramă
poliţistă petrecută la Hong Kong, în care l-a distribuit alături de Matt Damon,
Jack Nicholson şi Martin Sheen.
De-a
lungul carierei sale, Scorsese a realizat şi câteva documentare consacrate unor
personalităţi din lumea artelor, modei şi chiar vieţii politice (The Rolling Stones,
Bob Dylan, George Harrison, Giorgio Armani, Dalai Lama etc.).
Martin Scorsese este un creator neobosit,
fiind plin de proiecte, printre care şi un film biografic dedicat lui Frank
Sinatra. Adeseori, Martin Scorsese a avut scurte apariţii în multe din filmele
sale (şi chiar ale altora), inspirându-se după Alfred Hitchcock.
În cei peste 45 de ani de bogată carieră
cinematografică, Martin Scorsese a avut parte de zeci de nominalizări la cele
mai râvnite premii americane şi internaţionale, dintre care a şi câştigat o
serie întreagă – Oscar, Globul de Aur, BAFTA, Grammy, Emmy, premii la Cannes şi
la Veneţia, la care, în 2010, s-a adăugat Premiul „Cecil B. DeMille“ pentru
întreaga carieră, la a 67-a ediţie a Globurilor de Aur. Totodată, ilustrul
cineast a primit Ordinul de merit al Republicii Italiene (2001), ordinul
francez Legiunea de Onoare (2005), Centrul Kennedy pentru Artele Spectacolului
din Washington DC onorându-l, în 2007, cu Premiul pentru excelenţă în film şi
influenţă culturală. În sfârşit, în 2011, a primit titlul de doctor honoris causa al Şcolii Naţionale
de Film de la Lodz.
Martin
Scorsese are meritul de a fi un mare apărător al valorilor cinematografice,
pentru care, în 1990, a creat „The Film Foundation“, o societate nonprofit,
consacrată conservării filmelor americane, iar în 2007 a pus bazele „The World
Film Foundation“. 
