Newsflash
ACTUALITATE Știri

La Iaşi a fost deschis primul cabinet de vaccinare anti HPV din afara Capitalei

de Magdalena Tănăsescu - sept. 18 2024
La Iaşi a fost deschis primul cabinet de vaccinare anti HPV din afara Capitalei

Primul cabinet de vaccinare anti HPV (Virus Papiloma Uman) din afara Bucureştiului a fost deschis la Centrul de Screening şi Diagnostic în Boli Oncologice din cadrul Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi.

Programările se pot face la numărul de telefon 0374.278.806 sau la adresa de email vaccinarehpv@iroiasi.ro, doar în baza reţetei eliberate de medicul specialist sau a medicului de familie. Informațiile au fost furnizate de managerul IRO Iaşi, Mirela Grosu. 

„Infecţia persistentă cu HPV este cauza principală pentru apariţia leziunilor canceroase la nivelul colului uterin. Din păcate, vedem foarte des cazuri grave la vârste din ce în ce mai mici. Singura armă împotriva cancerului de col uterin este, în acest moment, vaccinul anti HPV. Sunt ţări în care a fost aproape eliminată această patologie, tocmai pentru că atât femeile, cât şi bărbaţii s-au imunizat”, a declarat dr. Flavius Ovidiu Iordache, medic primar obstetrică ginecologie la Centrul de Screening al IRO, preluat de Agerpres

Vaccinul va fi ridicat din farmacie în ziua vaccinării, în recipient termoizolant cu maximum 60 de minute înainte de prezentarea la vaccin, conform programării. Dovada orei de achiziţie va fi ora de pe bonul de la farmacie, care va fi prezentat în momentul vaccinării.

Vaccinul este gratuit pentru fete şi băieţi, cu vârsta între 11 şi 18 ani, şi compensat 50% pentru femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe