Newsflash
Internaționale

Grecia: Cadrele medicale nevaccinate anti-COVID vor fi reintegrate în sistem

de Dorina Novac - nov. 30 2022
Grecia: Cadrele medicale nevaccinate anti-COVID vor fi reintegrate în sistem

Grecia va reintegra mii de angajaţi din sănătate care refuzaseră să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, a anunţat, marţi, ministrul sănătăţii, după o decizie în acest sens a Consiliului de Stat.

medici grecia

„Hotărârea va fi pusă în aplicare, chiar dacă, în opinia mea, este o decizie periculoasă pentru sănătatea publică”, a declarat la Mega TV ministrul sănătăţii, Thanos Plevris.

Conform acestuia, decizia de îndepărtare din sistemul medical a circa 6.500 de cadre nevaccinate va fi anulată de la 1 ianuarie 2023 sau poate chiar mai devreme, scrie Agerpres.

Cotidianul Kathimerini a scris în octombrie că mai mult de 2.000 de cadre medicale, dintre care în jur de 170 de medici, au rămas nevaccinate.

Potrivit ministrului sănătăţii, hotărârea Consiliului de Stat va fi pusă în aplicare, însă doar după ce vor fi luate măsurile necesare pentru a asigura un protocol strict care să elimine riscurile.

În Grecia au fost înregistrate peste 5,3 milioane de cazuri de COVID-19 de la debutul pandemiei. Peste 34.000 de decese au fost atribuite infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, conform bilanţului Ministerului Sănătăţii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe