De
două decenii, tot ce mişcă – ori nu – a dobândit un dinamism frenetic.
Imobilitatea, chiar şi pe suprafeţe mici, nu se lasă prinsă decât en passant. Nu punem aici la socoteală
creşterea plantelor şi a copiilor, mişcarea tramvaiului şi a cursului valutar.
La acestea, foiala de colo-colo face parte din formulă. Seara te culci în oraşul
tău, iar dimineaţa te scoli într-altul. Cu prăvălii lipsă ori în plus, cu
circulaţia închisă pe sus şi mutată pe dedesubt sau fără casa de peste drum. Lângă
biserica „Schimbarea la faţă“ a răsărit azi-noapte un birt sclipicios, în
intersecţie – o piaţă din carton, iar din parc a pierit lacul cu nuferi şi raţe.
Nimeni nu se vaită totuşi de sucombarea firmei cu profil de protocol de la
rond. Nu mai vrea populaţia să moară numaidecât şi de altfel sunt destule pompe
funebre la şina tramvaiului 16. Dar de ce covrigăriile sporesc şi se răresc
farmaciile nu se poate să nu te miri. O fi lumea atât de sănătoasă de nu mai
are trebuinţă de spiţerii şi nici de protocol cu dric? O duce aşa de bine de nu
se mai satură de covrigi? Dar puzderia de case de amanet răsărite peste tot‚
pentru ce dau bani cetăţenilor? Fără nicio îndoială, populaţia dă semne că vrea
să fugă de boli şi să trăiască sănătos. Iată, mese rărite, scurte şi frugale,
medicamente mai puţine ori deloc, alimente simple‚ ieftine şi cros pe la cămătari
după un barter convenabil; care, oricât de avantajos este, tot nu poate acoperi
belelele.
Soluţia
găsită de cei mai mulţi pare a fi recurgerea la gratuităţi şi pomeni. De
ultimele se ocupă instituţiile spirituale şi filantropice. Pe partea de
farmacopee, totuşi, remediile, în mod negreşit, trebuie plătite. Este drept că
unele dintre acestea ajung la beneficiar cu subvenţie şi sunt zise compensate. Şi
mai drept este că o a treia categorie de leacuri poate ajunge la suferind – măcar
teoretic – fără să dea vreun ban pe ele: gratuitele. Cele din primele două
clase – integralele şi compensatele – sunt prea scumpe, spun cârcotaşii, dar
nimeni nu-i contrazice. Iar pe celelalte nu le găseşti, nu sunt de ajuns sau
beneficiarul, din păcate, nu le-a mai putut aştepta. Sărmanele companii
farmaceutice, amărâţii de distribuitori şi bieţii farmacişti se zbat să iasă cu
produse eficiente, active şi convenabile, dar numai atât reuşesc.
În
acelaşi timp, bolnavii sunt capabili să-şi dea viaţa – şi uneori chiar o fac –,
numai să aibă parte de cele mai bune medicamente şi servicii, dar, săracii,
nici ei nu mai au de unde scoate bani. Costurile de cercetare, avizare, producţie
şi distribuţie ale medicamentelor se ridică la un nivel pe care mulţi doritori
nu-l mai pot atinge. Atunci, unii dintre aceştia apelează la variante mai la îndemână.
Ei caută aerul curat, mişcarea, apa de munte, de ghiol, termală, dulce, sărată
ori chiar cea de ploaie. Sau: lumina soarelui, gimnastica, somnul, plimbările,
nămolul sapropelic, lectura, mersul pe bicicletă, meditaţi. Unii se lasă de
certurile cu vecinii ori cu soţia, denunţă relaţiile cu bodega sau jură să nu
mai fumeze. Alţii se încred în puterile paliative ale zâmbetului, ale vorbelor
decente şi domoale, ale atitudinii prevenitoare, precum şi ale funcţiei
metafizice a cadourilor oferite celor dragi şi celorlalţi.
Cine a spus
odată că toate cele absolut necesare vieţii noastre – pământul, aerul, apa, lumina
– ne sunt date fără plată şi nu au niciun preţ are dreptate odată în plus. 
