Conform
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, consumul de tutun reprezintă principala cauză
de deces din
lume (WHO Report on the Global Tobacco Epidemic, 2011). Totodată,
s-a remarcat că există o relaţie directă între gradul tabagismului şi
mortalitatea fumătorului, care o depăşeşte cu 30–80% pe cea a nefumătorilor.
Peste 80% din decese sunt urmarea uneia din următoarele trei patologii: boli
cardiovasculare (40%); cancer bronhopulmonar (20%); BPOC (20%).
În
acest context, statele membre OMS au propus încă din 1987 celebrarea unei zile
mondiale fără fumat, a cărei dată a fost stabilită la 31 mai în fiecare an.
Obiectivele generale ale acestei iniţiative sunt protecţia generaţiilor
prezente şi viitoare de efectele devastatoare ale fumatului asupra sănătăţii şi
combaterea epidemiei tabagice la nivel social, de mediu şi economic.
Pentru
a atrage atenţia opiniei publice asupra diverselor faţete ale industriei
tutunului şi necesităţii acţionării pe mai multe planuri în luptă antitabac, în
fiecare an, OMS propune o altă temă. Anul acesta: interzicerea reclamei, promovării şi sponsorizărilor pentru tutun („Ban tobacco advertising promotion and
sponsorship“). Ea are câteva obiective specifice, precum: stimularea ţărilor
în aplicarea articolul 13 din Convenţia-cadru, ce vizează interzicerea completă
a publicităţii tutunului, a promovării şi sponsorizării, cu scopul prevenirii
iniţierii şi continuării fumatului; susţinerea la nivel naţional şi internaţional
a eforturilor de stopare a reclamei, promovărilor şi sponsorizărilor din
tutun, ce sunt adesea contracarate de industria tutunului.
Desfăşurarea
de campanii media şi conferinţe de presă care să sensibilizeze politicul şi
publicul larg, adolescenţii în special, asupra riscurilor expunerii la fumat îşi
găsesc locul tocmai în această zi specială. Societatea Română de Pneumologie
(SRP), prin Secţiunea de tabacologie, a fost şi este implicată anual în activităţi
dedicate acestei teme. Astfel, Federaţia Internaţională a Comunităţilor
Educative din România şi Secţiunea de tabacologie a SRP au organizat prelegeri
în şcoli, unde au fost prezentate efectele fumatului activ şi pasiv asupra
organismului, în faţa unui auditoriu constituit din părinţii copiilor din
clasele a opta. Scopul acestor acţiuni a fost de a proteja generaţiile prezente
şi viitoare de efectele nocive ale fumatului, printr-o informare complexă a părinţilor.
De
asemenea, sub umbrela campaniei Comisiei Europene „Ex-fumătorii sunt de
neoprit“, reprezentanţii SRP au participat la o masă rotundă, pentru a promova
realizările ex-fumătorilor. Graţie acestei iniţiative europene, cetăţenii UE
beneficiază, pe o perioadă de trei ani (începând din 2011), de ajutor gratuit
în procesul renunţării la fumat, prin iCoach,
un instrument digital bazat pe cercetări ştiinţifice extinse şi pe experienţa
clinică a psihologilor şi a experţilor în comunicare. Evenimentul organizat de
noi la Bucureşti s-a bucurat de atenţie din partea presei şi pentru datele noi
pe care le aduce studiul paneuropean desfăşurat în cadrul campaniei.
Identificarea motivaţiei renunţării la fumat este întotdeauna dificilă. Dacă la
persoanele peste 50 de ani problemele de sănătate primează, la tinerii până în
35 de ani, cărora li se adresează campania acestea, sunt mult mai greu de
stabilit. Forumurile de discuţii între fumători şi ex-fumători (cum este iCoach) par să ofere soluţia ideală în
identificare şi experienţa proprie în renunţare.
Nu
în ultimul, rând susţinerea FCTC (Convenţia-cadru OMS) şi la noi în ţară s-a
bazat pe o iniţiativă recentă a 29 de organizaţii nonguvernamentale şi asociaţii
profesionale, care, printr-o scrisoare deschisă adresată primului ministru şi
actualului ministru al Sănătăţii, încearcă să obţină sprijinul guvernului
pentru adoptarea unei legislaţii noi, care să alinieze şi România la cerinţele
Uniunii Europene în ceea ce priveşte consumul de tutun.
Ziua mondială fără tutun este şi una de
bilanţ a activităţilor naţionale. Considerăm că cel mai mare câştig al anului
2013 este crearea unui front comun de acţiune antifumat, cu prezenţa unor
lideri de opinie de marcă, din multe specialităţi. Doar astfel putem aduce
schimbarea pe care o aşteptăm demult în ţară, nu doar de legislaţie, dar şi de
educare a populaţiei şi prevenire a debutului fumatului.