Lipsa mirosului şi a gustului în urma infecţiei cu SARS-CoV-2 poate dura luni întregi sau chiar mai mult, pentru 5% - 20% din persoanele infectate, arată un expert german.
Potrivit lui Thomas Hummel, directorul Centrului Interdisciplinar pentru Miros şi Gust din cadrul Spitalului Universitar din Dresda, Germania, pentru 80% - 95% din pacienţi, simţul mirosului şi al gustului revine la normal sau aproape de normal după una sau două luni de la momentul infectării, relatează agenția dpa, preluată de Agerpres.
Dar, pentru restul de 5% - 20%, problema poate continua luni sau ani, a mai spus Hummel - iar în cazul anumitor persoane, simțurile nu mai revin niciodată la normal.
La mai bine de un an de la declararea pandemiei, o pierdere subită a mirosului şi gustului este considerată în prezent unul dintre cele mai cunoscute simptome ale infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, fiind un semnal timpuriu de alarmă.
Per ansamblu, circa 50% dintre persoanele infectate cu noul coronavirus dezvoltă tulburări ale mirosului sau gustului, a explicat Hummel.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe