Uneori, în teorie se face confuzie între termenii de mobilitate, flexibilitate, angulaţie, cu toate că în practică diferenţa este evidentă și ușor de constatat. Așadar, trebuie să menţionăm că mobilitatea poate fi descrisă ca o mișcare a unui segment faţă de un alt segment sau faţă de mai multe segmente componente ale aceleiași articulaţii. 

Dacă discutăm despre flexibilitatea unei articulaţii, atunci este necesar să spunem că o putem caracteriza prin gradul de mobilitate maxim dat de segmentele acesteia în diferite situaţii. În schimb, dacă vorbim despre angulaţie, aceasta este dată de valoarea numerică exprimată în grade, ce reprezintă unghiul de deschidere între segmentele unei articulaţii. Există mai multe metode cunoscute de determinare a valorilor exprimate. În cele ce urmează voi aminti două dintre cele aplicate în procesul de evaluare în kinetoterapie. 

Evaluarea angulaţiei. Tehnologiile de ultimă oră fac ca instrumentarul ce se poate folosi în măsurarea angulaţiei unei articulaţii să fie din ce în ce mai ușor de utilizat, implicând diferite dispozitive electronice cu variate aplicaţii ce se pot instala pe dispozitive smart. Aceste dispozitive permit măsurarea cu goniometre electronice, dar și
cu alte aparate telemetrice specifice, care pot măsura angulaţia în timp real, atât în statică, dar și în dinamică. 

Însă kinetoterapeutul va trebui să știe dacă dispozitivul de măsurare este valid, omologat și dacă este acceptat de comunităţile știinţifice din domeniu. Totuși, goniometrul clasic rămâne dispozitivul omologat și acceptat în unanimitate de specialiști. El poate garanta veridicitatea datelor în urma măsurării distanţei dintre segmentele părţilor
osoase ce alcătuiesc unghiul. Este un dispozitiv cu două braţe pe care sunt inscripţionate valori numerice și gradaţii, aflat în dotarea și la îndemâna oricărui kinetoterapeut.

Mișcări pasive și active. Kinetoterapeutul va trebui să cunoască faptul că, în perioada postoperatorie, pe perioada internării în spital, va exista întotdeauna o limitare a gradului de mobilitate articulară, cauzată de starea ţesuturilor periarticulare, cum ar fi mușchi, tendoane, ligamente, fascii musculare, tegument. La nivelul acestora se vor întâlni modificări de volum, formă, structură. 

Aceste aspecte vor declanșa durere în timpul mobilizărilor pasive și active de la o anumită angulaţie. Măsurarea gradului de mobilitate a genunchiului nou protezat se
va face în două situaţii. Una dintre ele se va aplica în timpul efectuării de mișcări pasive de către kinetoterapeut, până la limita durerii și cu anumite restricţii date de conduita
postoperatorie. 

A doua situaţie va fi dată de măsurarea unghiului format de segmentele articulare în timpul efectuării de mișcări active de către pacient, fără intervenţia externă din partea kinetoterapeutului. Pentru ca măsurătorile să fie considerate corecte, trebuie să fie efectuate de același kinetoterapeut, cu același instrument și prin aceeași metodă în toate situaţiile date. 

Dacă măsurătorile vor fi efectuate corect, diferenţa de angulaţie dintre măsurătorile efectuate în timpul mișcărilor pasive și active trebuie să înregistreze în medie o valoare de 15°. Kinetoterapeutul va înregistra toate aceste date, ele fiind de un real folos pentru stabilirea obiectivelor în planul de recuperare și pentru cuantificarea progreselor în cadrul evaluărilor ulterioare.
 

Bibliografie
1. Ion Dan Aurelian Nemeş, Metode de explorare şi evaluare în
kinetoterapie, Orizonturi Universitare, Timişoara 2001
2. Monica Farago și Simon Pop, Metode și tehnici de evaluare
în kinetoterapie, Editura Universităţii din Oradea 2008
3. Tudor Sbenghe, Bazele teoretice și practice ale
kinetoterapiei, Editura Medicală, București 1999