Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București – DSPMB a transmis astăzi câteva precizări cu privire la situația Spitalului Clinic Colentina.
DSP București arată, într-o informare transmisă redacției, că Spitalul Clinic Colentina funcționează în prezent în baza Autorizației Sanitare de Funcționare, emisă cu Program de conformare.
Paturile aferente secțiilor Hematologie I, Ortopedie-Traumatologie I și II, Neurochirurgie, Compartimentul ORL, Compartimentul de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă și extinderi ale unor secții medicale, se află în curs de autorizare, precizează reprezentanții Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București.
În baza dosarului și a documentației înaintate către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, aceasta a transmis către reprezentanții Spitalului Clinic Colentina mai multe solicitări de remediere a neconformităților constatate, atât în urma analizării documentației depuse, cât și cu ocazia vizitelor de evaluare în teren.
Neconformitățile constatate de către personalul DSPMB puneau în pericol siguranța pacienților și a personalului medical, motiv pentru care au fost făcute numeroase recomandări de rezolvare a situațiilor identificate.
DSPMB a sprijinit în permanență conducerea unității sanitare prin îndrumare de specialitate, prin întâlniri repetate cu comitetul director al spitalului și cu conducerea ASSMB.
Ca răspuns la adresele DSPMB din 1 noiembrie și 26 noiembrie 2024, Spitalul Clinic Colentina a transmis abia în data de 6 decembrie 2024 măsurile privind remedierea neconformităților, memoriul tehnic refăcut, noile circuite funcționale, intervalele orare ale acestora; de asemenea, s-a transmis și nota justificativă privind actualizarea și întocmirea noilor programe de conformare (documente asumate de către conducerea unității sanitare). DSPMB va elibera în termenul legal noua autorizație sanitară de funcționare, se mai arată în informare.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe