Spitalul Clinic de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” va putea oferi o evaluare completă în cazul cancerelor pulmonare, după ce în unitatea sanitară va funcţiona un compartiment de diagnostic molecular.
Datorită noului compartiment, seria de teste efectuate până acum în unitatea sanitară va fi completată cu teste moleculare. „Până acum (...) colegii pneumologi identificau o posibilă afecţiune oncologică, făceau diverse teste și analize de sânge, apoi, pacientului îi era recoltată o probă bioptică. Anatomopatologul unităţii sanitare punea diagnosticul, dar apoi proba era trimisă la un laborator extern pentru stabilirea mutaţiilor tumorii”, a explicat prof. dr. Cristian Oancea, managerul spitalului, pe reţelele sociale.
Echipei unităţii sanitare i s-a alăturat și prof. dr. Cătălin Marian, specialist în biochimie. „Obţinerea unui, hai să spunem, profil molecular este unul dintre pașii importanţi în stabilirea tratamentului. Identificarea tipului de defect genetic, de mutaţie la nivelul celulelor canceroase, este strâns legată de opţiunile de tratament, implicit de eficienţa substanţelor folosite în timpul tratamentului. Cu dosarul complet, pacientul va merge la medicul oncolog, unde va putea începe tratamentul cât mai curând”, a subliniat acesta.
Formarea unei echipe complexe de diagnostic oncologic de precizie este încă un pas făcut în direcţia înfiinţării unui Centru Oncologic de Excelenţă în Cancerul de Plămân la Timișoara, a arătat managerul Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe