Recent,
la Bucureşti, a avut loc dezbaterea Forum HealthCare 2012 – Conferinţa
profesioniştilor din sănătate şi a mediului de afaceri, reunind reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii,
ai sistemului de asigurări de sănătate, ai Colegiului Medicilor, alţi specialişti
din sănătate, management, asigurări, oameni de afaceri, precum şi membri ai
unor organizaţii non-guvernamentale. Unul dintre obiectivele întâlnirii a fost
atragerea oamenilor de afaceri în susţinerea sistemului de sănătate, în edificarea şi consolidarea
unui parteneriat public-privat eficient. S-a subliniat de la început că, pentru
prima dată în ultimii 20 de ani, cetăţenii cer garanţii ca sănătatea publică să
reprezinte prioritatea politicii de guvernare. Tentativa de privatizare masivă
a stârnit proteste în lanţ, determinând anularea tuturor demersurilor
legislative avansate până la acest moment. Iată de ce dezbaterea devine o
necesitate, iar profesioniştii din domeniul sănătăţii, reprezentanţii mediului
de afaceri şi cei ai instituţiilor de reglementare sunt chemaţi să îşi spună
opiniile.
Managementul
sistemelor de sănătate este o temă de interes major în întreaga Uniune Europeană,
iar problema eficientizării costurilor şi resurselor existente se pune acut
chiar şi în ţările cu economie solidă. Una dintre întrebările majore se referă la oportunitatea
asigurărilor de sănătate în sine, publice sau private deopotrivă, dacă ele mai
pot acoperi necesarul de servicii medicale. Temele propuse de organizatori spre
a fi supuse dezbaterii au fost: • Redefinirea asigurărilor de sănătate în noul
context economic. Implicarea comunităţii
în managementul sănătăţii • Măsuri de eficientizare a cheltuirii fondurilor • Parteneriatul
public-privat: se impune implementarea asigurărilor private de sănătate
complementare sau administrarea privată a întregului sistem public? • Reglementarea
asigurărilor de malpraxis în noul context legislativ. Managementul resurselor umane din domeniul medical.
Dezbaterile au fost vii, de substanţă, s-au făcut
analize critice şi s-au formulat numeroase observaţii şi propuneri, pe care
organizatorii le vor înainta celor cu drept de decizie.