Newsflash
Știri

Deputații propun trecerea Spitalului Militar în subordinea ministrului Apărării

de L. Budin - mar. 2 2023
Deputații propun trecerea Spitalului Militar în subordinea ministrului Apărării

Proiectul, semnat de 107 deputaţi social-democraţi, modifică şi completează în acest sens Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale.

Mai mulţi deputaţi de la PSD propun, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, trecerea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” în subordinea nemijlocită a ministrului Apărării Naţionale, informează Agerpres

camera-deputatilor1-fb
Sursă foto: Facebook Parlamentul României - Camera Deputaților

 

Actualul context militar de pe Flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice implică o reconsiderare a importanţei rolului pe care îl au structurile din domeniul militar sanitar, prin prisma asigurării refugiaţilor proveniţi din Ucraina la serviciile medicale. Misiunile cu grad ridicat de complexitate şi risc, aflate într-o continuă transformare şi diversificare, încredinţate Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila» ca spital cu rol strategic în acordarea asistenţei medicale spitaliceşti, în calitate şi de spital universitar, de urgenţă, regional de nivel ROL 4, din punct de vedere al standardelor NATO, impun prevederea acestuia în subordinea nemijlocită a Ministerului Apărării Naţionale”, se arată în expunerea de motive.

Semnatarii menţionează că, în perioada noiembrie 2016 - mai 2020, Spitalul Militar Central a mai funcţionat în subordinea nemijlocită a ministrului Apărării, iar atunci acesta „s-a dezvoltat, atât din punct de vedere al creşterii calităţii actului medical reliefat în trendul ascendent al adresabilităţii, a modernizării infrastructurii şi de suport, cât şi în ceea ce priveşte activitatea de cercetare în domeniul medical”.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Camerei Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe