Imaginea pe care o aveam în minte despre Gil Turculeţ era cea a unui pictor de origine franceză căruia îi prevedeam o biografie cu iz provensal. Întâlnirea cu el nu mi-a confirmat scenariul poveştii, dar mi-a rezervat o delectare vizuală conferită de al său „anturaj cotidian“ pe care i-am mărturisit-o numaidecât. Departe de a deţine vreo urmă de vanitate în structura personalităţii sale, Gil este mai întâi de toate un artist care se detaşează de materialismul contemporaneităţii şi care creează pentru propria-i relaxare. Picturile sale ne invită la contemplarea celui mai dorit anotimp. Vara pare a fi iubita secretă a artistului, iar rochia pe care acesta i-o alege pentru călătoria de vacanţă e una care alunecă în falduri diafane de galben, albastru, verde… Fiecare tablou e un mic univers familial care se dezvăluie prin experimentul jocului de lumini. Ceainicul de alamă, vaza, fierul de călcat, râşniţa, sticlele de diferite mărimi sunt obiecte-fiinţe care prind viaţă sub culoarea perfecţiunii pe care pictorul o hărăzeşte fiecăreia din ele. Aroma de mere verzi şi lămâi revărsate pe mese le împresoară cu o mirare gustativă. A-mi lua rămas bun de la tot ce înseamnă arta lui Gil Turculeţ nu e o misiune uşoară. Zâmbetul meu o însoţeşte şi acum, oriunde s-ar afla.