Newsflash
ACTUALITATE REUNIUNI Știri

Congresul Societății Române de Reabilitare Orală ia startul astăzi

de Florentina Ionescu - nov. 7 2024
Congresul Societății Române de Reabilitare Orală ia startul astăzi

A-XVI-a ediție a Congresului Societății Române de Reabilitare Orală reunește la Iași în aceste zile peste 700 de stomatologi.

Începând de astăzi și până sâmbătă, 9 noiembrie, municipiul Iași devine Capitala europeană a stomatologiei, deschizând o nouă etapă către performanță academică și către Excelență în cercetarea științifică medicală prin tradiția și amplitudinea Congresului Societății Române de Reabilitare Orală care, anul acesta, se va desfășura la emblematicul Palat al Culturii din inima Moldovei, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. Viața Medicală este partener media al manifestării științifice. 

Incursiune a inovării și a dezvoltării

Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, amplul eveniment științific, ce se va derula sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” din Iași și în parteneriat cu unele dintre cele mai prestigioase entități ale medicinei dentare europene, va reuni peste 700 de stomatologi, medici rezidenți, medici primari și cercetători științifici într-o nouă incursiune a inovării și a dezvoltării continue a multiplelor specialități medicale dedicate stomatologiei, reabilitării și sănătății orale. 

„Această nouă ediție a Congresului Societății Române de Reabilitare Orală reprezintă nu doar o continuitate a dedicării medicilor stomatologi către nobila lor profesie, ci o nouă provocare către cunoaștere și către educație medicală continuă, precum și o reală oportunitate către perfecționare și adaptare la cele mai recente descoperiri științifice în domeniu, interactivitatea și schimbul de experiență fiind cu siguranță argumente solide pentru a duce și această nouă manifestare științifică către progresul stomatologiei românești și mai ales în beneficiul pacienților”, a declarat președinta Societății Române de Reabilitare Orală, prof. dr. Norina Forna (foto copertă). 

Derulat în format hibrid 

Congresul Societății Române de Reabilitare Orală se va derula în format hibrid. Programul științific se va axa pe teme teoretice și practice cu impact în pregătirea practicienilor, găzduind totodată 15 conferințe tematice, peste 16 de comunicări orale și peste 5 workshopuri speciale care se vor încadra în era digitală, cu aplicații multiple în specialitățile Medicinei Stomatologice contemporane, cu preponderență în planificarea tratamentelor protetice pe suport dentar și pe suport implantar, realizarea tratamentelor clasice versus tratamente minim invazive cu ajutorul laserilor utilizați în: cariologie, endodonție, parodontologie, chirurgie, implantologie, estetică dento-somato-facială, ortodonție, protetică și tehnologie digitală în realizarea protezelor. 

De asemenea, vor fi prezentate rezultatele unor noi concepte bazate pe dezvoltarea cercetărilor științifice în sfera unor materiale biodegradabile, tehnici ultramoderne incluse recent în medicina stomatologică profilactică, precum și rolul actual, extrem de important, pe care îl au sistemele digitale de diagnostic imagistic. 

Personalități din domeniu vor aborda subiecte de actualitate 

Totodată, în cadrul congresului, participanții vor avea ocazia să asiste la prelegeri plenare susținute de personalități de renume din domeniu, care vor aborda subiecte de actualitate privind starea și perspectivele practicii digitale în stomatologie. Acest eveniment promite să fie un punct de reper pentru comunitatea multidisciplinară ce constituie nucleul medicinei dentare. 

Lectori internaționali din Marea Britanie, Albania, Republica Moldova etc., alături de cei din România vor aduce prin contribuția lor un nou plus substanțial de valoare medicinei și stomatologiei românești, creând în același timp premise certe care să conducă la sporirea interesului colaborărilor multicentrice și interdisciplinare. 

Despre Societatea Română de Reabilitare Orală

Societatea Română de Reabilitare Orală are în coordonare un prestigios jurnal științific (RJOR) indexat în baza de date internaționale (ISI, Scopus, Doaj, Clarivate Analyticx) care contribuie semnificativ la diseminarea celor mai recente cercetări și practici din domeniu. Societatea, afiliată la organizații internaționale de prestigiu, își consolidează astfel rolul activ în comunitatea științifică națională și contribuie permanent la progresarea standardelor de excelență în domeniul reabilitării orale, domeniu aflat într-o dinamică efervescentă în ultimii ani. 

Societatea Română de Reabilitare Orală este afiliată la Asociația Dentară Europeană pentru Educație, la Asociația Balcanică de Stomatologie, la Consiliul Internațional al Decanilor Francofoni de Chirurgie Dentară și la Asociația Europeană de Protetică. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe