Spre sfârșitul acestei luni va avea loc Conferința Națională de Farmacie, un eveniment cu dublă creditare, pentru farmacişti şi medici.
Organizată sub egida Colegiului Farmaciştilor din România, a Asociaţiei Medicale Române, în parteneriat cu Societatea de Științe Farmaceutice, ARPIM, CNAS, ADRFR, Conferința Națională de Farmacie, unicul eveniment interdisciplinar cu dublă creditare pentru farmacişti și medici are loc în perioada 25-27 noiembrie 2021, potrivit anunțului făcut pe pagina oficială dedicată conferinței.
Personalităţi al căror prestigiu în domeniul farmaceutic este incontestabil, decani ai facultăţilor de farmacie din țară, cadre didactice şi cercetători cu o activitate ştiinţifică recunoscută la nivel naţional şi internaţional vor veni în fața participanților la conferință cu noutăţi în medicaţia diferitelor patologii, progrese înregistrate în cercetare, aspecte legislative ale managementului și marketingului farmaceutic și ale tehnologiei informaționale, precum și reglementări actuale în prescrierea medicamentelor, dar şi discuţii despre direcţiile ce vor fi îmbrățișate de către această comunitate în viitorul imediat.
Preşedintele acestei ediţii a Conferinței Naţionale de Farmacie, eveniment de o mare importanţă pentru comunitatea farmaceutică, este prof. dr. Dumitru Lupuleasa, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din România.
Conferinţa a fost creditată cu 30 credite EFC și creditare EMC. Toate informaţiile despre eveniment, precum şi formularul de înscriere online pot fi găsite pe site-ul cnf2021.farma.ro/inscriere/.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe