Comprimatele Wegovy pentru managementului greutății la adulții cu obezitate sau supraponderalitate au fost aprobate de Comisia Europeană. Acestea au primit avizul favorabil al Agenției Europene a Medicamentului în luna mai.
Comisia Europeană (CE) a aprobat varianta orală, administrată o dată pe zi, a medicamentului Wegovy pentru managementul greutății la adulții cu obezitate sau supraponderali. Astfel, acesta devine primul tratament oral din clasa agoniștilor receptorului GLP-1 destinat scăderii în greutate, autorizat pentru utilizare în toate statele membre ale Uniunii Europene, notează Reuters.
Decizia CE vine pe fondul avizului favorabil emis de Agenția Europeană a Medicamentulu în luna mai. Autorizația acoperă utilizarea semaglutidei orale 25 mg la adulții cu un indice de masă corporală de cel puțin 30 kg/m² sau de minimum 27 kg/m², dar care au deja o afecțiune asociată excesului ponderal, în combinație cu o dietă echilibrată și activitate fizică.
Aprobarea are la bază rezultatele studiilor clinice care au arătat că persoanele tratate cu aceste comprimate au pierdut, în medie, aproximativ 17% din greutatea corporală, comparativ cu aproximativ 3% în grupul care a primit placebo, explică Reuters.
Potrivit companiei producătoare, reacțiile adverse observate au fost în concordanță cu profilul de siguranță deja cunoscut al semaglutidei injectabile. În prezent, comprimatele Wegovy sunt disponibile în Statele Unite, Marea Britanie și Emiratele Arabe Unite, compania intenționând să le lanseze și în alte țări anul acesta.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe