Newsflash
OPINII

Cinci ani până la centenar

Cinci ani  până la centenar

Interviu cu col. dr. Vasile Ion Barb, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin“ Sibiu

 

  Spitalul pe care îl conduceţi a împlinit de curând 95 de ani de existenţă. Cum a luat fiinţă acest aşezământ medical?
   – În cadrul măsurilor luate de Consiliul dirigent – cu sediul la Sibiu – pentru înfiinţarea armatei de Transilvania, în martie 1919, a fost şi aceea de a crea această unitate spitalicească, prima a armatei române din Transilvania, amplasată în clădirile în care fiinţează şi în prezent. Până atunci, acolo funcţionase Spitalul militar nr. 22 „Franz Josef“ al armatei austro-ungare. Primul comandant al spitalului a fost maiorul dr. Wilhelm Kondor. În cei peste 95 de ani de existenţă, spitalul militar a purtat mai multe nume: al Corpului 7 Armată, „Regele Carol al II-lea“, apoi „Regina Mamă Elena“, până în 1947. Din 1991, a devenit spitalul de urgenţă, iar în 2002 i s-a adăugat numele „Dr. Alexandru Augustin“. Cu o capacitate de peste 600 de paturi, în spital funcţionau: comanda spitalului, serviciul medical, serviciul chirurgical, serviciul de nervi, farmacia şi serviciul administrativ. În anul 1929, comandantul de atunci, col. dr. Eugeniu Worell, a înfiinţat Asociaţia Sanatoriul Păltiniş. În acest scop, a colectat fonduri de la cadrele militare sibiene şi din celelalte garnizoane în care erau dislocate diviziile înfiinţate de Consiliul dirigent, respectiv judeţele Alba, Hunedoara, Mureş. Cu aceşti bani, a cumpărat peste 3.000 m2 de teren împădurit, unde a construit mai multe vile, în care se recuperau pacienţii după internarea în spital, dar, contra cost, îşi petreceau concediile şi cadrele militare cu familiile lor. În această perioadă, spitalul a iniţiat şi activităţi cu ca­racter de cer­cetare ştiin­ţifică; împreună cu Asocia­ţiunea ASTRA s-au puse bazele revistei şi cenaclului „Sibiul medical“, la care participau nu doar medicii spitalului, ci şi medici din reţeaua spitalicească a judeţului Sibiu.
 
   Ce rol a jucat spitalul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial?
   – În acei ani de război, Spitalul Militar din Sibiu a funcţionat ca spital de corp de armată, fiind implicat în susţinerea efortului de război al armatei române în perioada 22 iunie 1941 – 9 mai 1945 şi chiar până la sfârşitul anului 1946, când ultimii răniţi au fost externaţi şi redaţi familiilor. Peste 650 de răniţi au fost spitalizaţi aici. Însuşi şeful de atunci al statului român, mareşalul Ion Antonescu, la scurt timp de la începerea campaniei din est, cu prilejul unei vizite la Sibiu, a trecut în revistă situaţia răniţilor din acest spital şi a adresat felicitări personalului. Felicitări a adresat şi mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, care era frecvent la căpă­tâiul răniţilor, îmbărbă­tându-i cu vorba sa duhovnicească, cu crucea şi rugăciunea. Încă un fapt care onorează trecutul şi prezentul spitalului militar găzduit de oraşul de pe Cibin s-a produs în anii 1940–1945, când perso­nalul medical şi studenţii medicinişti ai Universităţii „Ferdinand I“ din Cluj-Napoca (Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj avea să fie înfiinţată în 1948) au fost nevoiţi să ia drumul bejeniei din Ardealul strămoşesc, răpit în august 1940 de Ungaria hortistă, şi şi-au găsit loc de adăpost în Sibiu. Au fost găzduiţi la Şcoala militară de ofiţeri „Principele Carol I“, în cazarma din Piaţa armelor şi la Spitalul Militar. Astfel, învăţă­mân­tul medical s-a desfăşurat la Spitalul Militar Sibiu sub coordonarea unor profesori de renume, personalităţi emblematice ale me­dicinii româneşti, pre­cum Iuliu Haţieganu, Victor Papilian, Iuliu Moldovan, Emil Ţeposu, care au adus în mediile medicale sibiene un suflu nou ştiinţific, uni­versitar. Un alt fapt definitoriu în biografia acestei familii de ostaşi în alb îl reprezintă im­plicarea în acţiunile umanitar-caritabile, sprijinind financiar şi medical populaţia afec­tată de inun­daţiile din anii ’70, precum şi de cutre­murul din 1977.
 
   – Ajungând în zilele noastre, a fost solicitat Spitalul Mi­litar Sibiu să trimită personal în teatrele de opera­ţiuni mi­litare?
   – Da. Acesta este încă un motiv de mândrie pentru noi. Am fost solicitaţi să participăm la asigurarea sănătăţii militarilor armatei române şi ai armatelor aliate, în teatrele de operaţiuni din Balcani şi Orient. De exemplu, în februarie 1991, lt. col. dr. Daniel Sora a participat cu spitalul chirurgical de campanie nr. 100 al armatei britanice la operaţiunea Desert Storm, din Golful Persic. Între iulie 1993 şi ianuarie 1994, acelaşi chirurg a participat cu spitalul românesc de campanie nr. 50 la misiunea UNOSOM II din Somalia. Mai târziu, în misiunea din Angola, au participat medicii anestezişti lt. col. dr. Florian Onea şi dr. Toni Moldovan, patru asistente şi o infirmieră. În timpul aplicaţiei militare în cadrul parteneriatului pentru pace Cooperative Determination Sibiu 95, lt. col. dr. Daniel Sora a fost ales de şeful Direcţiei medicale a armatei române între cei trei instructori medicali români şi a predat, timp de o săptămână, participanţilor din nouă ţări NATO, în cadrul unui atelier practic, cursul „Politraumatismele în cadrul războiului modern“. În prezent, as. med. Lăcrimioara Lomnăşan face parte din asociaţia internaţională a asistenţilor medicali din spaţiul francofon, unica din armata română în acest for.
 
   – Cine a fost actualul patron spiritual al spitalului, dr. Alexandru Augustin?
   – Gen.-lt. dr. Alexan­dru Augustin a fost şi rămâne o mare personalitate în medicina româ­nească şi inter­naţională. S-a născut cu 106 ani în urmă, la 9 aprilie 1908 în satul Ghijasa de Jos (Sibiu). A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1926. A optat apoi pentru medicina militară, la Bucureşti, absolvind facul­tatea în vara anului 1941, cu gradul de sublocotenent. A participat la cel de-al Doilea Război Mondial, încadrat la partea operativă a Spitalului Brâncovenesc din Bucureşti. În acei ani a fost avansat succesiv în ierarhia militară, până la gradul de general-locotenent. În perioada 1953–1955, s-a consacrat chirurgiei urologice, unde a obţinut titlul de profesor doctor docent. A fost şeful secţiei de urologie a Spitalului Militar Central din Bucureşti, apoi comandant al acestuia, iar în 1965 a fost numit şeful Direcţiei medicale a armatei, funcţie îndeplinită până la vârsta de 65 de ani (1973), când s-a pensionat. A pregătit zeci de generaţii de medici, în calitate de profesor la Facultatea de Medicină a IMF Bucureşti. A elaborat lucrări de specialitate în domeniul urologiei şi a participat la congrese şi simpozioane în ţară şi străinătate, cu expuneri la clinici şi universităţi prestigioase din Moscova, Berlin, Viena, Paris, SUA, Spania, Ungaria etc., unde a efectuat şi intervenţii chirurgicale urologice. (...) A murit la 14 aprilie 1995, la vârsta de 87 de ani.

 

 

N. red.: o variantă mai scurtă a acestui interviu a apărut şi în publicaţia sibiană „Turnul Sfatului“

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe