Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a participat ieri dimineață la deschiderea noului an universitar în cadrul ceremoniei de la UMF „Carol Davila” din București.
Ministrul interimar a avut, în cuvântarea sa, și o urare pentru studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, care au început ieri noul an universitar 2021-2022.
Citiți și: Mesajul președintelui României, la deschiderea anului universitar de la UMF București
„Alături de educație, sănătatea unui popor reprezintă pilonul de dezvoltare și prosperitate. Urez mult succes tinerilor care încep astăzi un nou an universitar şi îi felicit pentru că au ales să urmeze cursurile universităților de medicină și farmacie. Ați ales cea mai frumoasă meserie din lume, aceea de a vă ajuta semenii. Dacă o veți face cu devotament, veți fi cei mai iubiți profesioniști din societate și veți primi de cele mai multe ori cuvântul «mulțumesc». Și, credeți-mă, este cel mai onorant cuvânt din câte există”, le-a transmis ministrul interimar al Sănătății tinerilor la început de drum, potrivit mesajului postat pe pagina oficială a Ministerul Sănătăţii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe