Şase ani de studii clinice

   În 2008, departamentul american care se ocupă cu problemele veteranilor a semnat un acord cu DARPA privind participarea la studii clinice pentru a verifica funcţionalitatea protezei Deka şi gradul de satisfacţie în rândul utilizatorilor şi clinicienilor. Studiile au fost realizate pe grupuri mici şi au implicat trei generaţii de proteze robotice. Gradul de satisfacţie privind utilizarea a fost evaluat pe baza chestionarelor cu răspuns fix şi deschis, pe baza interviurilor filmate şi a scalelor de funcţionalitate şi satisfacţie. Studiul finalizat în aprilie 2014 a evaluat experienţa purtării braţului robotic la 37 de veterani. 24 dintre ei au primit braţul de generaţia a doua, 13 – de generaţia a treia, iar cinci au testat ambele tipuri de proteze. Proteza de generaţia a treia a primit scoruri mai bune la capitolele satisfacţia utilizatorilor, funcţionalitate şi aspectul estetic. A fost pentru prima oară când a inclus şi afişaj electronic la nivelul articulaţiei mâinii. Elemente precum greutatea, cablurile exterioare, finisajele mâinii (inclusiv unghiile) vor beneficia de optimizări ulterioare.

Prinse din zbor

   Lunea aceasta (12 mai), o echipă a Şcolii federale politehnice din Lausanne, Elveţia, a publicat în IEEE Transactions on Robotics rezultatele obţinute cu un robot capabil să prindă obiectele aruncate spre el din multiple direcţii, indiferent de forma lor, cu un timp de reacţie mai mic de cinci sutimi de secundă. Braţul, de 1,5 metri lungime, stă vertical atunci când este nemişcat, cu „palma“ deschisă şi orientată superior. Pentru a obţine viteza şi adaptabilitatea căutate, cercetătorii s-au inspirat din felul în care învaţă oamenii: prin imitaţie şi prin repetiţie. Ei au aruncat până acum în robot cu o minge, o rachetă de tenis, o sticlă pe jumătate plină şi una goală şi cu un ciocan, scopul fiind de a-l pune în situaţii diferite, prin formele variate şi prin schimbarea centrului de greutate în „zbor“ (sticla pe jumătate plină). În prima fază de învăţare, obiectele sunt aruncate spre robot de câteva ori, în timp ce camere de filmat plasate în jurul lui le înregistrează mişcarea şi traseul, din unghiuri diferite. Robotul creează apoi, pe baza înregistrărilor, modele de traiectorii, viteze şi mişcări rotaţionale, pe care oamenii le transformă în ecuaţii, iar acestea îi permit maşinii să reacţioneze din ce în ce mai bine la evenimentele ulterioare.