Vedeta ediţiei cu numărul 83 a galei Premiilor Oscar a fost unul dintre cele mai emoţionante filme ale sezonului. Povestea unui om chinuit de dificultatea de a articula cuvintele, de spaima de a apărea în public şi, mai ales, de aceea de a conduce o naţiune. Colin Firth îl interpretează absolut magistral pe Albert, Duce de York, cel ce avea să fie Regele George al VI-lea, în filmul lui Tom Hooper – The King’s Speech – Discursul Regelui. (...)

   De fiecare dată se întâmplă ca la Oscaruri să aibă loc o împărţeală aproape corectă, spre mulţumirea cât mai multor oameni, cu rezultate surprinzătoare, poate chiar interesante, dar niciodată realiste de la un capăt la celălalt. De fiecare dată iscă nemulţumiri, comentarii, o oarecare revoltă în rândul criticilor şi profesioniştilor de specialitate. Un lucru este cert: dacă vrei cu adevărat să îţi faci o idee despre aceste premii, este suficient să urmăreşti nominalizările şi să nu ai foarte multe aşteptări de la ceremonia în sine. (...)

    „Mai mult decât un festival de film, Berlinala este un eveniment impresionant care adună crema profesioniştilor din domeniu, dar şi sute de mii de spectatori în sălile de cinema. Este copleşitor să vezi cum se umple sala la fiecare proiecţie în parte, oameni dornici să vadă filme, indiferent cât de chinuitoare sunt cozile la casele de bilete“, descrie dna Ilinca Belciu experienţa trăită la recent încheiata ediţie – a 61-a – a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. (...)

 

   Aceasta este o poveste de dragoste aparte, nu precum clasicele Romeo şi Julieta ori Titanic, pentru că, în final, nu moare nimeni. Este analiza dragostei şi a presiunii timpului asupra acesteia, cu toate faţetele dificile, dezvăluită şi analizată clinic prin intermediul unui cuplu căsătorit de şase ani de zile, urmărind prezentul şi trecutul lor împreună, momentele de fericire, eşecurile treptate. Radiografiază dragostea întâlnită şi dragostea pierdută, inconştienţa cu care te îndrăgosteşti dar şi transformarea în blazare, rutinare şi neputinţa de a schimba ceva atunci când se înfiripă ura. (...)

   Familia nu presupune un el şi o ea, nu înseamnă neapărat un soţ şi o soţie, cu atât mai puţin un certificat de căsătorie. Familia presupune prietenie, respect, sprijin reciproc, oameni dispuşi să îmbătrânească unul alături de celălalt. În sensul cel profund, familia e un univers în sine, cu bune şi rele, cu cele frumoase, dar şi mai puţin plăcute, cu urcuşuri şi coborâşuri. Copiii sunt bine-mersi (The Kids Are All Right) este, într-un fel, un film american atipic, neconvenţional prin cuplul pe care îl prezintă: două lesbiene duc o viaţă minunată alături de cei doi copii ai lor, concepuţi prin inseminare artificială. (...)

   Într-o zonă îngheţată şi amorţită, o staţie meteorologică departe de lume, doi oameni, colegi care trebuie să treacă testul încrederii, profesionalismului, respectului de sine printr-un duel al nervilor, dar, mai presus de tot şi toate, trebuie să supravieţuiască. O poezie vizuală care marchează fiecare picătură de tăcere, dându-i dramatism şi greutate acolo unde trebuie, într-o doză impecabilă. (...)

   Cine nu recunoaşte faptul că citeşte horoscopul măcar o dată pe lună, nu ar trebui să se obosească să vadă noul film al lui Woody Allen, You Will Meet a Tall Dark Stranger/Vei întâlni străinul din visele tale. Pe lângă faptul că se înscrie, şi el, fără niciun dubiu, în stilul 2000 al regizorului, aduce în vizor o comedie neagră derulată în jurul ghicitului, premoniţiilor mai mult decât pozitive, care ne înseninează existenţa imediată. Aduce în vizor, de altfel, multe personaje a căror existenţă o urmăreşte îndeaproape, cu fişe atent realizate, magie cât încape şi, nu în ultimul rând, o distribuţie de excepţie ce parcă numai lui Allen îi iese cum trebuie: Anthony Hopkins, Gemma Jones, Naomi Watts, Josh Brolin, Antonio Banderas. (...)

   Moment de vârf  în anticipaţia premiilor Oscar, Globurile de Aur – acordate de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood – au adus o serie de confirmări ale principalilor favoriţi, dar şi câteva surprize. Care sunt acum cei mai bine cotaţi candidaţi pentru premiile Academiei Americane de Film, aflăm de la dna Ilinca Belciu. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

   Seara Globurilor de Aur 2011 a confirmat mare parte din previziunile criticilor şi oamenilor din industrie. Cu Ricky Gervais pe post de gazdă, extrem de ironic, pus pe glume mai mult sau mai puţin proaste, ceremonia Globurilor rămâne un preambul pentru Oscarurile de la sfârşitul lui februarie. Pentru halucinanta interpretare din Lebăda neagră, Natalie Portman a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă, cel de-al doilea din cariera sa. Mai multe detalii despre filmul lui Darren Aronofsky ne prezintă dna Ilinca Belciu. (...)

   Nu pot înţelege cum anumite filme primesc undă verde să intre în producţie atâta vreme cât nu au nicio premisă. Dar niciuna! Nici măcar un dram de umanitate ori mesaj ce merită a fi exprimat, cu atât mai mult detaliat! Fără a fi răutăcioasă, pur şi simplu mă declar pretenţioasă când vine vorba de timpul meu şi de poveştile cu care vreau să mă delectez. Recunosc, am avut nici mai mult, nici mai puţin de trei tentative să văd Amor la distanţă. M-am mâhnit pe tema cu pricina, acuzându-mă că mi-am pierdut orice răbdare ori energie pentru poveştile amoroase. (...)

   Internetul nu e scris în creion, e scris în cerneală, ceea ce îl poate transforma într-un mediu cu mult mai periculos decât oricare altul inventat până acum. Mai nou, se spune că dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti. Cine nu are încă profil pe celebrul site de socializare şi va vedea filmul lui David Fincher – The Social Network (Reţeaua de socializare) – cu siguranţă va regândi foarte bine vreo decizie în acest sens. (...)

    Dincolo de actori simpatici, feţe drăguţe, unii la început de drum, alţii consacraţi, dincolo de încercarea de a explica mecanismul dramei ascunse în sufletul unei familii ce îşi pierde un copilaş mult prea devreme, Charlie St. Cloud este un film de mâna a doua. Asta ca să nu mergem prea departe şi să spulberăm orice dram de încredere înainte de a parcurge rândurile ce urmează! O dramă siropoasă despre un tânăr (Zac Efron) care în urma unui accident violent îşi pierde fratele mai mic, iar din acel moment devine un inadaptat social, încercând cu disperare să comunice cât mai mult cu lumea de dincolo. (...)

   Iertarea eliberează sufletul şi înlătură teama. În acest mod, este, fără îndoială, una dintre cele mai puternice arme. Istoria poate fi unul dintre cele mai savuroase şi palpitante subiecte de film, dar depinde, desigur, şi de viziunea regizorală. Când spui Clint Eastwood, vorbeşti de un regizor cu care ai garanţia unui film bun. Iar când subiectul tratat are legătură cu personalitatea lui Nelson Mandela, nu ai vreun dubiu în privinţa producţiei cinematografice. Şi totuşi, Invictus sau Neînfrânt (în varianta intrată în cinematografele din România) este unul dintre filmele care generează emoţie fără să te sensibilizeze până la lacrimi ori să-ţi şantajeze coarda sensibilă. Vorbeşte despre ceva ce mai greu găseşti ori să identifici: calitatea umană. (...)