Newsflash

Prof. dr. Alexandru PETRE


Măsuri şi greutăţi

de Prof. dr. Alexandru PETRE - feb. 4, 2011

    Independenţa de care ne bucurăm în decizia profesională şi pentru care suntem deseori invidiaţi de colegi din alte specialităţi are un revers: aparţinem unei bresle predispuse la izolare, precum şi la un gen derutant de policalificare. Deîndată ce ne obţinem permisul de port-freză (citeşte dreptul de practică), ne aflăm – mai tot timpul – singuri, faţă în faţă cu pacienţii noştri şi problemele lor, iar în răstimpuri „funcţionăm“ ca administrator de firmă sau angajat, contabil, recuperator, agent de marketing, depanator, responsabil cu aprovizionarea, curăţenia, relaţiile cu presa sau cel puţin cu asistentele, laboratorul de tehnică dentară ori cu vecinii abuzaţi fonic de turbină, iradiaţi de aparatul de radiologie sau doar curioşi. (...)

Ce mai citim azi?

de Prof. dr. Alexandru PETRE - aug. 27, 2010

   Dacă înainte de ’89 puneai mâna pe o carte sau revistă de specialitate străine ţi se părea că l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior, iar dacă se întâmpla să fie şi ceva mai „proaspete“ – îl atingeai şi pe celălalt. Nici literatura medicală indigenă nu stătea mult mai bine şi mi s-a întâmplat, nu o dată, să citesc texte fotocopiate la mâna a şaptea, pe care de-abia se desluşea scrisul. Informaţia era o marfă rară. (...)

Neîncrederea cea de toate zilele

de Prof. dr. Alexandru PETRE - apr. 16, 2010

Aricolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Noi specialităţi în Medicina dentară

de Prof. dr. Alexandru PETRE - dec. 18, 2009

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe