Abordarea de tipul „mix-and-match”, o combinație de seruri diferite, poate fi folosită atât pentru vaccinările inițiale, cât și pentru dozele de rapel.
Un expert de la Universitatea din Basel a declarat că Omicron va deveni probabil varianta dominantă de coronavirus în Europa în patru săptămâni, depăşind alte variante precum Delta.
Autorităţile din Marea Britanie au anunţat că varianta Omicron se răspândeşte cu o rată fenomenală şi a ajuns să reprezinte 40% din totalul infectărilor din Londra.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sărbătorește, zilele acestea, 102 ani de învățământ medical în limba română.
Industria frumuseţii, în ultimii ani, s-a alăturat tendinţei „wellness” prin vânzarea produselor cu etichete precum „organic”, „natural” și chiar „fără chimicale”. Astfel, astăzi, cosmeticele naturale sunt în plină ascensiune, iar unii medici și farmaciști din România se implică în crearea acestor produse.
Cele mai recente statistici arată că România este încă pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește calitatea tratamentului în hemofilie și cantitatea acestuia.
Mai mulți medici colaboratori de la spitalul Wiener Privatklinik, cel mai mare spital privat din Austria, au fost cotaţi în primii 10% oameni de ştiinţă din lume, într-un clasament realizat de Universitatea Stanford.
În primele patru luni de la startul celui mai amplu program de screening al hepatitelor virale derulat în sudul României, peste 24 de mii de persoane au fost testate prin programul LIVE(RO)-2 SUD.
O echipă de cercetători de la o universitate din Japonia a dezvoltat o mască ce străluceşte când este expusă la lumină ultravioletă, în cazul în care conţine urme de coronavirus.
În topul celor mai populare căutări pe Google în România de anul acesta se află trei căutări legate de vaccinare – certificatul verde, loteria vaccinării și programarea pentru vaccinare.
Synevo România a lansat împreună cu platforma ATLAS primul serviciu de consultații virtuale pentru interpretarea rezultatelor analizelor medicale.
Începând cu 10 decembrie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit noi măsuri pentru persoanele care sosesc în România în perioada sărbătorilor de iarnă, în scopul protejării sănătății și combaterii răspândirii COVID -19.
Românii din orașele mici nu acordă prioritate serviciilor stomatologice și vizita în cabinet este privită ca o soluție de urgență, 59% dintre aceștia prezentându-se la medic doar atunci când se confruntă cu dureri de dinți.
A fost anunțat un al treilea posibil caz de infectare cu varianta Omicron. Este vorba despre sportivul din Maramureș.
La centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor din Capitală a fost împodobit primul brad anti-COVID. Acesta are o înălțime de 3 metri și a fost împodobit cu 19.000 de doze de vaccin Pfizer și Moderna.
Viitoarele pandemii ar putea fi mai letale decât COVID, iar lecţiile învăţate în urma pandemiei actuale nu trebuie irosite, a declarat unul dintre creatorii vaccinului Oxford-AstraZeneca.
Mulți români sunt neîncrezători în beneficiile de sănătate de pe ambalajele produselor alimentare, arată un studiu realizat de o echipă multinațională la inițiativa EIT Food.
Universitatea Politehnica din București a inaugurat vineri, 3 decembrie, în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare, Centrul Internațional de Excelență în Inteligență Artificială.
Primele două cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate sâmbătă în România, a anunțat Ministerul Sănătății.
Niciun deces asociat noii variante Omicron nu a fost raportat până în prezent, a precizat vineri, 3 decembrie, un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe