În iunie 1949, apărea ziarul Muncitorul Sanitar, săptămânal adresat lucrătorilor din domeniul Sănătăţii din România.
Când am pornit la drum cu MedicHub, în urmă cu opt ani, am avut în minte faptul că preluam o companie cu potenţial, o promisiune mai degrabă, pe care trebuia să o conducem spre un alt liman.
În câteva zile, am asistat la răspândirea fricii în societate și la diluarea majorităţii reperelor și certitudinilor noastre – orice certitudine ancorată în lumea materială poate dispărea imediat în absenţa unei viziuni spirituale pe termen lung. Acest sentiment de teamă poate fi combătut, însă, prin exemple de solidaritate, dovedite prin fapte și atitudine.
Făceam câțiva pași pe aleile din Bellu, sub soare blând de toamnă târzie, nicidecum de decembrie, și mă gândeam că încheiem anul cu un nesfârșit sentiment de tristețe, cu nostalgie...
În ultimii ani, au existat mii de procese intentate împotriva Purdue Pharma și acționarilor săi, în legătură cu OxyContin, generând o adevărată criză a opioidelor în SUA
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe