Unităţile de învăţământ din Capitală în care există copii cu alergii severe beneficiază de autoinjectoare cu adrenalină oferite gratuit prin cabinetele medicale şcolare. Anunțul a fost făcut de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.
În premieră, începând cu acest an școlar, și cadrele didactice, în ale căror clase sunt copii alergici, vor fi instruite cum să reacționeze în cazul unui șoc anafilactic: „Din păcate nu știm câți copii cu alergii sunt în școli, dar noi sperăm ca prin toate acțiunile pe care le derulăm să aflăm lucrul acesta. De altfel, pentru acest an școlar, în unitățile de învățământ preșcolar și școlar din învățământul public din București, respectiv cele care țin de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, a fost conceput un chestionar pe care părinții îl vor completa. Ei vor preciza dacă micuții au alergie, oricare ar fi ea. Trebuie să mai declare și dacă au un plan de acțiune pentru anafilaxie și dacă dețin autoinjector cu adrenalină”, a declarat Dr. Adriana Nicolae, medic primar alergolog.
Workshop de alergologie
Pe parcursul vacanței de vară mai mulți medicii școlari și asistentele din unitățile de învățământ de stat au participat la workshopul „Și copiii alergici au dreptul la educație”. Aceștia au primit, pe parcursul a șase module, instrucțiuni extrem de utile despre cum trebuie să reacționeze în cazul unui șoc anafilactic și cum să-i ajute pe copiii alergici să se integreze în societate. Cel mai mare beneficiu pentru copiii alergici, ai căror părinți declară în scris la cabinetul școlar că fiii lor au alergii, este faptul că vor avea autoinjectoare gratuite.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe