Newsflash
REUNIUNI

Ateliere „hands-on” de cartografiere și stimulare cerebrală la Cluj- Napoca

de Redacția Viața Medicală - sept. 18 2024
Ateliere „hands-on” de cartografiere și stimulare cerebrală la Cluj- Napoca

La Cluj-Napoca a avut loc o nouă ediție a Școlii de Vară de Tehnici de Cartografiere și Stimulare Cerebrală. Manifestarea științifică a avut loc în perioada 9-13 septembrie.

Pentru al treilea an consecutiv, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca , în parteneriat cu Institutul RoNeuro – Centrul de Cercetare și Diagnostic al Bolilor Neurologice a organizat ”Școala de Vară de Tehnici de Cartografiere și Stimulare Cerebrală” . Proiectul a fost realizat printr-un Program Erasmus+ de tipul Blended Intensive Program, în care cercetători științifici, studenți mediciniști și medici rezidenți au interacționat cu cele mai noi tehnologii în neuroștiințe, se arată într-un comunicat de presă remis Viața Medicală.

Evenimentul, derulat sub egida The European University of Brain and Technology și organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca(UMF Cluj-Napoca) a avut loc în perioada 9-13 septembrie, fiind coordonat de prof. dr. Dafin Mureșanu, directorul departamentului de Neuroștiințe al UMF Cluj-Napoca și președinte al Institutului RoNeuro din Cluj-Napoca.

La ediția de anul acesta a ”Școlii de Vară de Tehnici de Cartografiere și Stimulare Cerebrală” au fost selectați să participe studenți și medici rezidenți care activează în unele dintre cele mai titrate universități din Europa din țări precum Germania, Franța, Suedia, Bulgaria, Turcia, Olanda, Ungaria și România. Ca un preambul al acestui eveniment, în perioada 3-4 septembrie, participanții au beneficiat de sesiuni speciale online. 

Acestea au vizat aspecte fundamentale de electroencefalografie (EEG), electroencefalografie cantitativă (QEEG) și tehnologii neuroimagistice avansate, precum rezonanţă magnetică funcţională (fMRI), spectroscopie funcţională în infraroşu (fNIRS) și magnetoencefalografie (MEG). Totodată, studenţilor li s-au explicat tehnici de stimulare magnetică transcraniană (TMS), stimulare electrică transcraniană (tDCS) și tehnici de eye tracking.

Puncte cheie ale programului:
•    Tehnologii de Avangardă în Neuroștiințe: participanții s-au familiarizat cu tehnici precum EEG, QEEG, analiza conectivității cerebrale și utilizarea unor programe specifice de decriptare a undelor cerebrale (Brain Vision Analyzer și Brainstorm – MATLAB);
•    Sesiuni Practice: studenţii au experimentat metodele discutate în teorie prin workshopuri: înregistrare EEG, cartografiere cerebrală, tehnologii de eye tracking şi tehnici de stimulare cerebrală (TMS și tDCS);
•    Schimb Cultural: evenimentul a inclus şi activități interculturale; participanți din medii diferite lucrând în echipă și având ocazia de a se dezvolta într-un mediu de diversitate culturală, precum şi de a explora oraşul Cluj-Napoca prin activităţi sociale variate.

„Doar printr-un astfel de program, precum Școala de Vară de Tehnici de Cartografiere și Stimulare Cerebrală , prin competiție  și printr-un schimb permanent de idei și de cunoștințe între cercetători științifici, cadre didactice universitare și studenți, putem avea un sistem sustenabil de educație europeană interconectat care să genereze în timp adevărate valori în medicină, acolo unde adevărata performanță se va regăsi mereu în salvarea de vieți”,  a declarat prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj-Napoca.

La rândul său, prof. dr. Dafin Mureșanu, a precizat că „prin infrastructura sa performantă, dar mai ales prin resursa sa umană de excepție , implicarea Institului RoNeuro în acest proiect reprezintă un mic pas pentru fiecare participant la acest program, dar cred eu, unul uriaș pentru sănătatea umanității. Toți acești studenți și medici rezidenți care ne-au trecut pragul și-au însușit noi și multiple abilități, îmbogățindu-se în același timp cu un pachet complet de informații despre acest domeniu complex al neurologiei și al neuroștiințelor”.

Sesiunile de debut ale Școlii de Vară d s-au derulat în format virtual, iar cele practice au avut loc în campusul UMF Cluj-Napoca și la Institutul RoNeuro, unde cursanții au putut intra în profunzimea conceptelor prezentate online, prin workshopuri, sesiuni interactive şi activități de echipă. De asemenea, ei au putut explora, printre altele, preprocesarea semnalelor QEEG, analiza conectivității cerebrale, urmărirea mișcărilor oculare, tehnici de stimulare magnetică şi electrică transcraniană, folosind echipamente de ultimă generație.

 


Notă autor:

Sursă foto: UMF Cluj-Napoca/Facebook

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe