Dacă tot am participat la simpozionul Facultăţii
de Medicină din cadrul Universităţii „V. Goldiş“ din Arad, nu m-a lăsat
turistul de viţă-verde din mine să nu dau o raită până la unele obiective din
apropiere, adică la Felnac, Pâncota, Şiria, Miniş şi Lipova. Ultimele patru
localităţi se înşiră în linie dreaptă, pe axa nord-sud. Le recomand apăsat, mai
ales că suntem în perioada concediilor şi multe rulează spre şi din Nădlac.
Merită câteva ore zăbavă pentru bucuria ochilor şi a sufletului.
La Felnac se află Mânăstirea de călugări
Hodoş-Bodrog, atestată documentar în 1177, necropola episcopilor arădeni.
Conform tradiţiei orale, a fost zidită pe locul în care un taur, scormonind pământul
cu coarnele, a scos icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni. În interiorul
bisericii, deasupra uşii, sunt aşezate coarnele acelui taur. Pictura din naos şi
altar datează din secolul XIV. Mânăstirea posedă o bogată colecţie de obiecte
de patrimoniu – icoane, cărţi ş.a. – din secolele XIV–XIX.
Cetatea din Pâncota era, posibil, centrul
unui cnezat românesc. Castelul Dietrich-Schulchovski (1840) este cea mai
reprezentativă construcţie barocă din
judeţ. La Şiria, localitate atestată documentar în sec. XIV, găsim ruinele cetăţii
feudale (sec. XIII). Muzeul memorial dedicat scriitorului Ioan Slavici şi
expoziţia consacrată compozitorului Emil Monţia erau în reorganizare. Lipova,
cunoscută din secolul XII, are o biserică ortodoxă din secolul XIV cu valori
picturale remarcabile şi un bazar din perioada 1613–1716. La Radna, componenta
Lipovei, mânăstirea franciscană are o biserică barocă superbă (1756–1782). La
anumite sărbători se adună mii de pelerini, se vizitează cu smerenie şi expoziţia
eroilor de la Păuliş şi cimitirul eroilor.
La Miniş, situat între Şiria şi Lipova, am
ajuns pentru a cunoaşte Muzeul Viei şi Vinului, alăturat Staţiunii de cercetări
viti-vinicole, şi a adulmeca aerul pivniţelor de vinuri din secolul XVII–XVIII.
Podgoria se întinde până la Şiria, iar la Lipova e dogăria.
Valoarea bioalimentară, fiziologică şi
terapeutică a strugurilor şi a vinurilor a fost relevată încă din Antichitate.
Hipocrat afirmă că vinul este „lucrul cel mai potrivit omului“ dacă este
administrat „la timp“, „în măsura corectă“ şi „după constituţia individului“.
La rândul lui, Socrate consideră „a bea vin cu înţelepciune, atât cât înveseleşte
sufletul şi întreţine buna dispoziţie, ca uleiul flacăra, este o necesitate a
omului“. În derularea secolelor s-a scris o bibliotecă pe această temă. În
epoca modernă, A. Fleming, laureat al Premiului Nobel, spunea: „Dacă penicilina
face azi lumea sănătoasă, vinul a făcut-o întotdeauna bucuroasă“.
Muzeul, beneficiind de un spaţiu generos, a
fost inaugurat la 11 septembrie 1987, iar manifestările prilejuite de a 25-a
sa aniversare vor începe luna aceasta. Probabil va avea loc şi colocviul
oenologic româno-francez. Viticultura era cunoscută în Dacia în secolul VI î.H.,
dovadă cursoarele de fier din epocă descoperite de arheologi. Prezenţa dacilor în
zona arădeană este atestată atât de Strabon, care, în „Geographia“, arată că
„prin ţara lor curge Marisos“ (râul Mureş), cât şi de tezaurele monetare şi
alte descoperiri arheologice. Romanii au găsit în Dacia o viticultură înfloritoare
şi au dezvoltat cultura viţei de vie. În perioada convieţuirii daco-romane s-a
format terminologia noastră viticolă (vie, viţă, coardă, cep, par, must, găleată,
vin, butoi etc.). La Şiria pot fi văzute şi astăzi ruinele turnului de observaţie
roman. În afara autohtonilor, niciun popor migrator nu s-a ocupat cu
viticultura. În Muzeu sunt aduse mărturii arheologice şi scrise privind
continuarea viticulturii în timpul migraţiei popoarelor. Istoricii din
secolul XIX – N. Peretsenyi, F. Gabor ş.a. – confirmă că, în regiunea Aradului,
viticultura exista înainte ca ungurii să se aşeze în Panonia. Aşadar, în prima
secţie a Muzeului, cea a epocii antice, sunt expuse hărţi, scheme, vase de
provizii, monede, obiecte de gospodărie şi uneltele dezgropate în siturile din
vecinătate. Următoarea secţie a epocii feudale este interesantă prin conţinutul
documentelor expuse. De exemplu, episcopul Gerard precizează în „Deliberatio“
(1046) că la reşedinţa din Cenad a voievodului Ahtum „se acordă deosebită grijă
selecţionării vinurilor pentru oficieri religioase“. Evidenţele din cinci
localităţi arădene în perioada 1131–1202 menţionează numeroase vii şi 170 de
viticultori, în majoritate cu nume româneşti. Sunt atestate ca localităţi
viticole Şiria în 1169, Miniş şi Lipova în 1216. Vizitatorii iau cunoştinţă de
diverse acte de donaţie a viilor regale, episcopale şi papale în zonă. În
secolele XIV–XVI, asistăm la extinderea proprietăţilor şi a suprafeţelor
cultivate cu viţă-de-vie. Apar acte de vânzare-cumpărare, în afară de donaţii şi
moşteniri. Cele mai întinse domenii au aparţinut lui Iancu de Hunedoara şi urmaşilor.
În anul 1745, contele Grassalkovich a realizat primul export de vin roşu de
Miniş în ţări europene şi în 1749 a construit la Miniş un castel, care, din 1881,
a devenit sediul Şcolii de viticultură (până în zilele noastre). O pivniţă
pentru 7.000 hl de vin, săpată în 1636, este folosită şi astăzi.
În sălile repartizate perioadelor modernă şi
contemporană sunt prezentate informaţii şi documente privind producţia,
exportul (inclusiv pe alte continente), organizarea de târguri şi expoziţii, înfiinţarea
de cercuri ale gospodarilor, asociaţii economice şi cooperative ale producătorilor
(la Miniş, în 1887), publicaţii de specialitate, apariţia de acte legislative
etc. Sunt expuse şi exemplare de aparate şi utilaje brevetate începând din
secolul XIX. Din multitudinea de date economice am reţinut, de pildă, că prin
1880 preţul mediu al zilei de muncă în viticultură echivala cu 5,4 l de vin sau
10 kg de grâu. Muzeul oferă o amplă informare asupra realizărilor staţiunii
Miniş în cei 55 de ani de existenţă. Grăitoare sunt zecile de diplome şi
medalii câştigate la concursurile naţionale şi internaţionale de vinuri.
Este prea lung acest articol? Fecundi calices quem non fecere disertum?
(Pe cine nu-l fac vorbăreţ paharele pline?) (Horatius, Epistolae, 1).