Newsflash
ACTUALITATE Știri

Andrei Baciu demisionează din funcția de președinte al CNAS

de Magdalena Tănăsescu - dec. 11 2023
 Andrei Baciu demisionează din funcția de președinte al CNAS

Într-o postare făcută, luni, pe Facebook, Andrei Baciu a anunțat că a decis să-și înainteze demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală”, a afirmat Andrei Baciu în postarea citată.

Acesta a precizat că, de-a lungul ultimilor nouă ani de când s-a întors în România, a acționat cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni.

„În special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acționat cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienților. Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala. Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător tuturor pentru încrederea și susținerea pe care mi le arătați”, precizează Andrei Baciu.

El lasă, astfel, să se înțeleagă faptul că demisia sa are loc în contextul anchetei DNA privind achiziţiile de vaccinuri din pandemie, când a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

 

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunțat, la sfârșitul lunii noiembrie, că i-a pus sub urmărire penală, în dosarul vaccinurilor, pe fostul premier Florin Cîțu și pe foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

Andrei Baciu a fost numit la conducerea CNAS în august 2023, de către premierul Nicolae Ciucă. Anterior, timp de 3 ani și jumătate, a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății. Andrei Baciu a înlocuit-o la conducerea CNAS pe Adela Cojan, care a fost președinte în perioada noiembrie 2019 - ianuarie 2021 și septembrie 2021 - august 2023. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe