În anul 2019, 77 de persoane din București și Ilfov au beneficiat de servicii de îngrijire socio-medicală la domiciliu, pentru a-și depăși starea de vulnerabilitate și pentru a duce o viață demnă.
Fundația Crucea Alb-Galbenă România a implementat, anul trecut, proiectul „Servicii de îngrijiri socio-medicale la domiciliu”, finanțat de United Way România. Scopul ințiativei a fost creșterea calității vieții persoanelor cu nevoi medicale speciale, majoritar vârstnice.
Potrivit unui comunicat de presă, valoarea finanțării acordate de United Way România este de 100.000 de lei și a permis acordarea de sprijin pentru 12 luni.
„Ne propunem, în primul rând, să le redăm speranța și demnitatea seniorilor noștri care se simt abandonați de familie și societate. Ne confruntăm, de câțiva ani deja, cu o îmbătrânire accelerată a populației, nu doar la nivelul României, ci în întreaga Europă. Migrația masivă a forței de muncă din ultimii ani face, însă, ca situația României să fie cu atât mai gravă. Sprijinul Fundației United Way România a fost esențial pentru realizarea acestui proiect”, explică Măriuca Ivan, coordonator de proiect și director general Crucea Alb-Galbenă România, necesitatea intervenției în sprijinul persoanelor vârstnice.
Proiectul a constat în furnizarea de servicii socio-medicale la domiciliu, în fiecare lună, pentru un număr de 60 de beneficiari din București și Ilfov, astfel încât în cursul anului 2019 au fost îngrijiți în total 77 de persoane. Acestea au primit îngrijiri furnizate de asistenții medicali.
În acest sens, în medie, fiecare persoană îngrijită a beneficiat de aproximativ 2,5 vizite pe săptămână. De asemenea, trei voluntari ai organizației s-au implicat activ în activitățile proiectului, alături de personalul angajat.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe