Într-o lume în care proporţia vârstnicilor
creşte continuu şi în care cei mai mulţi bătrâni sunt respectaţi şi ocrotiţi,
se înregistrează şi o creştere a actelor agresive faţă de cei pe care vârsta îi
face vulnerabili. Fenomenul a atins niveluri atât de mari încât s-a făcut simţită
nevoia de a aborda problema într-un mod omogen pentru întreaga lume şi, în
2002, comunitatea internaţională a adoptat un plan de acţiune pentru
instituirea protecţiei bătrânilor.
Este imposibil de aflat adevărata prevalenţă
a victimizării seniorilor, pentru că actele de violenţă psihică, emoţională şi
fizică comise împotriva lor rămân, în cea mai mare parte, neraportate. Dintre
toate felurile de acţiuni criminale, numai violurile mai sunt păstrate secret
atât de frecvent ca abuzurile faţă de cei înaintaţi în vârstă.
Se estimează că mai puţin de 15% din aceste
acte ajung la cunoştinţa organizaţiilor şi autorităţilor protectoare. O primă
explicaţie stă în faptul că peste o treime din cazurile de înşelare şi agresare
a celor în vârstă sunt înfăptuite de indivizi cunoscuţi victimelor, membri de
familie, chiar propriii copii, prieteni, vecini şi îngrijitori, adică tocmai de
cei responsabili de protejarea fiinţelor pe care le agresează. O altă serie de
factori care contribuie la ascunderea realităţii sunt autoblamarea victimelor,
negarea, frica de consecinţe, frica de a pierde ajutorul celor de la care speră
să aibă un tratament mai bun dacă nu îi divulgă, apoi scăderea capacităţii
cognitive, stările de confuzie mintală, boala şi slăbiciunea. Mai intervine şi
faptul că, deşi suferă abuzuri repetate, bătrânii nu se pot adeseori despărţi
de afecţiunea care îi leagă de făptuitori.
În peste jumătate din
cazuri, agresiunea este făcută de străini, profesionişti ai înşelării,
intimidării şi escrocării bătrânilor. Prin telefon, specialiştii fraudelor se
substituie ca agenţi de telemarketing, ai loteriilor, lucrători ai companiilor
de investiţii, ai firmelor 
de asigurări, ai poştei, ai firmelor medicale şi de
medicamente, ai băncilor şi ai organizaţiilor de binefacere. Folosind diverse
scheme, ei obţin donaţii voluntare sau capătă acces la datele personale, cu
care pătrund în conturile bancare, de unde extrag banii celor înşelaţi.
Membrii de familie obţin – prin convingere,
intimidare sau şantaj – testamente în favoarea lor, cedarea drepturilor de
proprietate, accesul la depuneri bancare şi parolele cărţilor de credit,
autorizaţia de a ridica pensiile sau de a semna acte legale, prin care îi
spoliază pe cei cărora ar trebui să le asigure protecţia.
O altă formă de abuz asupra celor vârstnici şi
debilitaţi, practicată de rude şi de îngrijitorii profesionişti, dar şi de
instituţiile pentru internare pe termen lung, este abandonarea, reducerea la
minimum a hranei, confortului şi îngrijirilor, abuzul verbal, insultele,
lovirile şi chiar abuzul sexual. Este greu de crezut, dar anumite sondaje au
arătat că, în unul din trei aziluri de bătrâni, se practică o formă sau alta a
abuzului, de cele mai multe ori de tip emoţional.
Bătrânii care au un grad de risc ridicat în
a fi maltrataţi sau înşelaţi sunt cei cu handicapuri fizice, diferite grade de
confuzie şi dezorientare, tulburări de memorie, depresie sau cei trataţi cu
doze mari de tranchilizante. Femeile sunt mai frecvent victimele abuzurilor şi,
la vârste de peste 80 de ani, ele sunt majoritare în populaţia azilurilor şi a
spitalelor geriatrice.
În profilul făptuitorilor de abuzuri intră
lipsa de ocupaţie profesională, uneori dependenţa materială faţă de bătrân,
alcoolismul, dependenţa de droguri, locuinţa comună şi tulburările psihice şi
de comportament. Mulţi dintre cei care comit fapte agresive asupra bătrânilor
au o atitudine dispreţuitoare faţă de cei în vârstă, îi consideră subumani, le
atribuie vini pentru problemele sociale şi unii îşi alimentează ostilitatea cu
teorii sociale ca „ageismul“, care acuză segmentul vârstnic al populaţiei de
scăderea resurselor globale ale societăţii şi de consumul excesiv al
mijloacelor materiale şi financiare ale lumii contemporane (Butler, 1999).
După estimările ONU, în anul 2030, populaţia
mai vârstnică de 65 de ani va atinge 13% din numărul total al locuitorilor
planetei şi se va cifra la un miliard, iar în 2050, numărul celor bătrâni va
depăşi numărul de oameni tineri şi va reprezenta 22% din populaţia lumii, dacă
traseele demografice rămân neschimbate. E uşor de înţeles la ce magnitudine vor
ajunge problemele de îngrijire a celor din generaţia a treia şi căror sarcini
va trebui să le facă faţă societatea. La criza sistemului de pensii, scăderea
resurselor şi creşterea fără precedent a volumului îngrijirilor medicale se va
adăuga şi nevoia de a identifica, preveni şi elimina agresiunile de toate
felurile asupra bătrânilor.
