Una dintre dezbaterile uimitoare care animă miopia cronică a societăţii civile este cea privind contracepţia și avortul la cerere.

Am avut revelaţia că uterul feminin nu i-a aparţinut niciodată cu adevărat posesoarei lui. Ci a fost mereu o proprietate cu rol strategic, subiect de jocuri politice și de putere. Și asta s-a reflectat în toate tipurile de organizare socială. Acest lucru e mai evident în societăţile unde doctrinele religioase sunt și ele subiect de joc al Puterii.

În Iran, partidele islamice folosesc retorica anti-avort ca unealtă de a-și întări poziţia și eventual a ieși din Opoziţie. În Statele Unite, bănuiesc, cu mintea mea nu foarte antrenată în asemenea paradoxuri, că e ceva asemănător. Dar religia e doar un pretext și nu e deloc necesară în ecuaţia uterină. În România comunistă, uterul era proprietatea exclusivă a Statului declarat ateu.

Astăzi trăim într-o democraţie sălbatică. Dar democraţia nu i-a redat femeii dreptul de proprietate și uz asupra propriului corp. În cel mai bun caz, democraţia i-a permis femeii să ia unele decizii, dar astăzi ameninţă să retragă oricând această delegare. Singura schimbare faţă de dictaturi și teocraţii e că uterul e acum domeniu public. Oricine poate dezbate, fervent, folosind orice fel de cuvinte, despre uterul și reproducerea altora, în social media. Oricine poate să-i spună doamnei Cutare – numele chiar nu contează pentru că nu face decât să umanizeze și să personalizeze mașinăria – ce să facă cu corpul ei, invocând argumente morale, filosofice, pseudobiologice, speculative.

Orice, numai știinţifice nu. Pentru că știinţa e statistică. Și realitatea e că s-a făcut deja un vast studiu comparativ legat de ce se întâmplă atunci când interzici avortul: e studiul de caz al României comuniste. A generat deja multe morţi dramatice și un nesecat izvor de traumă. A generat multe lucrări de doctorat și chiar niște filme premiate la festivaluri. Dacă, prin absurd, statele considerate civilizate vor interzice avortul, știm deja ce se va întâmpla.

Din fericire, nu cred că vom ajunge așa de departe. Ce se întâmplă deja e că vorbim despre rănile altora și despre cruntele povești pe care nu le știm prea bine, cu dezinvoltură și cruzime, fără să realizăm că facem rău. Dar e dreptul nostru: suntem o democraţie și uterul e de domeniul public.