Newsflash
Internaționale

Tutunul şi alcoolul, principalele cauze ale cancerului în lume

de L. Budin - aug. 19 2022
Tutunul şi alcoolul, principalele cauze ale cancerului în lume

Studiul subliniază importanţa măsurilor de prevenţie, dar acestea trebuie însoţite de alţi doi piloni: diagnostic precoce şi tratamente eficiente.

Aproape jumătate dintre cancerele la nivel mondial sunt atribuite unui anumit factor de risc, în principal tutunul şi alcoolul, arată un vast studiu publicat în The Lancet şi realizat în cadrul programului de cercetare Global Burden of Disease, relatează AFP și Agerpres.

alcool-tutun1

Studiul subliniază importanţa măsurilor de prevenţie. 

Conform analizei noastre, 44,4% din decesele cauzate de cancer la nivel mondial (...) sunt atribuite unui factor de risc care a fost măsurat”, se arată în cercetare.

Amplul studiu face posibilă cunoaşterea în detaliu a factorilor de risc din diferitele regiuni ale lumii, chiar dacă, în ansamblu, concluziile sale confirmă ceea ce se ştia deja: tutunul este de departe principalul element care a favorizat dezvoltarea unui cancer (33,9%), urmat de alcool (7,4%).

Concluziile pledează pentru acordarea unui loc mai important prevenţiei în materie de sănătate publică, fiindcă mulţi dintre aceşti factori de risc se referă la comportamente care pot fi schimbate sau evitate.

Totuși, peste jumătate din cazurile de cancer nu sunt atribuite unui factor de risc anume. În opinia autorilor studiului, prevenţia trebuie însoţită de alţi doi piloni importanţi: diagnostic precoce şi tratamente eficiente.

Într-un comentariu independent, publicat în aceeaşi ediţie a revistei The Lancet, doi epidemiologi, Diana Sarfati şi Jason Gurney, au susţinut aceste concluzii. Ei au atras atenţia asupra preciziei estimărilor studiului, dat fiind faptul că strângerea de date este supusă mai multor deficienţe în numeroase ţări.

Novartis anunță decesul a doi copii tratați cu Zolgensma

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe