S-a lansat raportul State of Snacking Future Trends, care prezintă macrotendinţele în privinţa modului cum vom lua gustări în viitorul deceniu.
Cele mai importante sunt: schimbarea peisajului demografic, stilurile de viaţă din ce în ce mai fluide, impactul imperativ asupra oamenilor și planetei, omniprezenţa sănătăţii și a stării de bine și revenirea economiei experienţei.
Având în vedere că mâncatul rapid, în mișcare, devine din ce în ce mai popular, un profil nutriţional echilibrat, un ambalaj potrivit pentru persoanele în mișcare și opţiuni la îndemână cu privire la porţii vor deveni caracteristici esenţiale pentru produsele sub formă de gustări, care adesea se vor transforma în mese principale. 63% dintre consumatorii globali caută gustări care să minimizeze impactul asupra mediului înconjurător, iar 82% sunt dispuși să plătească mai mult pentru ambalaje sustenabile.
Îmbunătăţirea cunoștinţelor în domeniul nutriţiei va ajuta consumatorii să facă alegeri în cunoștinţă de cauză, pe baza nevoilor și preferinţelor individuale. Cele mai recente progrese în prelucrarea și formularea alimentelor, cum ar fi microîncapsularea, nanotehnologia, fermentarea și proteinele vegetale și alternative, vor extinde gama de produse nutriţionale funcţionale.
La nivel global, 81% dintre consumatori sunt dispuși să plătească mai mult pentru experienţe de cumpărături. Astfel, în viitor, integrările tehnologice imersive, cum ar fi meniurile AR (realitate augmentată) și explorarea prin intermediul VR (realitate virtuală), ar putea deveni larg răspândite.
State of Snacking: Future Trends este rezultatul colaborării între Mondelēz International și Food Institute, Euromonitor, Kantar, Mintel și NextAtlas. Raportul integral poate fi consultat la adresa https://tinyurl.com/25n6fru5
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe