Suntem în plină criză
economică. Efectele ei se simt de la o zi la alta. Costurile tuturor
activităţilor, serviciilor, alimentelor, adică ale tuturor celor de care
depinde existenţa omenească cresc vertiginos, imprevizibil şi incontrolabil.
Autorităţile nu par, ci chiar sunt neputincioase, iar protecţia socială devine
din ce în ce o iluzie. Pentru că jumătate din populaţia ţării, acei acum
neproducători, dar care au produs zeci de ani – pensionarii – trăiesc din greu,
fără speranţe, ce nu pot fi amăgite cu două sau trei procente adăugate pensiei
la intervale de câteva luni. Acest popor înţelept şi tolerant poate să
înţeleagă orice, inclusiv criza economică mondială, dar în niciun caz nu poate
accepta minciuna.
Şi se minte. Autorităţile şi aleşii poporului amăgesc poporul. Se
comentează şi se vociferează în mijloacele de transport în comun şi pe stradă,
iar vocea străzii, slobodă şi netemătoare (oare ce avem de pierdut?) rosteşte,
prin glasuri mai mult sau mai puţin clare, adevăruri, în totalitate dureroase.
Se contractează împrumuturi prezentate drept preventive şi colorate abil ca
fiind „centuri de siguranţă“, dar luminiţa de la capătul tunelului rămâne, în
continuare, în beznă. Ca în cazul oricărui împrumut, singura certitudine este
că trebuie restituit şi dacă noi vom simţi, la intensităţi diferite, acest
fapt, pe umerii urmaşilor noştri povara va apăsa greu. De decenii întregi se
promite un viitor fericit celor mulţi şi urarea de a trăi bine sună jovial,
fără ca acestea să-şi găsească un corespondent în timp şi în realitate. Fizionomii
de campanii electorale şi analişti de mucava încearcă să explice evidentul,
prezentând mereu proiecte şi idei, clare, de altfel, pentru oricare, nu însă şi
fapte. În realitate, oamenii dezgustaţi au ajuns să urmărească la radio şi
televiziune, cu precădere, doar timpul probabil şi arareori emisiuni sportive,
uneori purtând şi acestea amprenta indubitabilă a corupţiei. Cât de departe
sunt asemenea atitudini de sinceritatea lui Winston Churchill care, premier
fiind în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în clipe grele pentru
poporul englez i-a transmis acestuia că nu-i poate promite, în circumstanţele
de-atunci, decât „lacrimi şi sânge“!...
În actualul context dezamăgitor ce ne înconjoară,
credem că noi, cei ce suntem în slujba bolnavilor – adică a necăjiţilor şi obidiţilor
acestor timpuri – fără a uita propriile suferinţe, e bine să ne păstrăm onoarea
şi demnitatea – valori ce trebuie repuse la locul ce se încearcă a le fi răpit.
Să ni-l apărăm şi să nu cădem în ridicolul taxelor şi impozitelor „pe papuci“
sau pe „parcarea“ automobilelor cu care familiile îşi aduc la spital bolnavii.
De aici şi până la taxa pentru cearşaful curat, pentru materiale sanitare, medicamente,
dezinfectante nu este decât un pas, iar de manageri şi administratori
„inventivi“ nu ducem lipsă. Datoria noastră este să nu intrăm în rezonanţă cu
aberaţiile, ci să le stopăm. Cât încă mai este timp, pentru că altminteri
acestea ne vor fi prezentate drept virtuţi.
Abonează-te la Viața Medicală!
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
