Autorul
citatului alăturat, Matthew P. Walker, fost profesor de psihiatrie la Harvard,
în prezent profesor de neuroștiințe la Berkeley și directorul laboratorului de
somn și neuroimagistică de la universitatea californiană, reușește să rezume în
doar câteva cuvinte un subiect cu implicații foarte importante pentru publicul
larg. Până la urmă, câte aspecte ale vieții cotidiene reprezintă un interes de
importanță identică pentru medic și pentru pacienții săi? Subiectul „somn”
răspunde perfect la această întrebare. Fiziologia și fiziopatologia somnului
sunt și au fost subiecte de interes pentru cercetători, dar și pentru
clinicieni, psihologi, antropologi și psihiatri.
Somnul
e considerat un element esențial în refacerea funcțiilor vitale. Perioada de
somn e una anabolică pentru toate sistemele organismului. Supremația
parasimpatică din timpul somnului oferă organismului o valoroasă perioadă de
relaxare și pauză în multe din funcțiile sale. Un somn eficace reface
capacitatea de memorizare, crește nivelul atenției și reduce într-o bună măsură
gradul de anxietate. Mai mult, unele studii indică influența pozitivă a
somnului asupra activității sistemului imunitar și asupra procesului de
vindecare a plăgilor.
Interesant
e felul cum a evoluat societatea umană în ceea ce privește somnul. În era
preistorică, individul dormea de câteva ori pe zi, cele 24 de ore erau
împărțite în mai multe perioade de activitate întrerupte de alte perioade de
somn. Pe parcurs, noțiunea de somn postprandial, așa-numita siesta sau schlafstunden,
a devenit un fenomen curent, individul întrerupându-și activitatea la mijlocul
zilei cu scopul de a recupera forța de muncă și abilitatea de a continua să
lucreze până mai spre seară. Un studiu relativ recent demonstra chiar un fapt
oarecum neașteptat: somnul postprandial reduce în mod semnificativ pericolul
insuficienței coronariene.
Epoca
modernă, de după al Doilea Război Mondial, a schimbat cu desăvârșire modul în
care era tratat somnul ca mijloc eficace și obligatoriu în vederea asigurării
continuității activității cotidiene. Așa-numiții workaholici, suferind
de o cumplită dependență de muncă, nu mai respectă sfântul principiu al odihnei
obligatorii. Ziua de muncă se prelungește, numărul orelor de somn scade, dar,
de cele mai multe ori, efectul obținut e contrar așteptărilor: eficacitatea
activității diminuează evident, iar prețul plătit pentru acest fel de viață
devine uneori prea ridicat și periculos. Statisticile indică o proporție înaltă
(30–35%) din adulții epocii moderne care suferă de lipsa cronică de somn.
Această stare de fapte continuă și în ziua de azi, în multe părți ale lumii, în
multe întreprinderi și instituții medicale.
Nu
pot să nu-mi aduc aminte de un celebru chirurg israelian care, observându-și
rezidenții strecurându-se pe ușa din spate a secției în jurul orei 7 seara, îi
oprea întrebându-i, în mod cinic, dacă lucrează doar o jumătate de normă. Și mă
simt obligat să amintesc aici celebra definiție ironică a anestezistului: un
medic pe jumătate adormit (adică extenuat și aflat sub influența vaporilor
anestezici) lângă un pacient pe jumătate treaz (adică insuficient anesteziat și
supravegheat).
Această
discuție conduce inevitabil la subiectul gărzilor efectuate de medicii de
spital. Această temă e spinoasă, dureroasă și necesită nu numai dezbateri, dar
și măsuri pentru a transforma garda într-o activitate acceptabilă și mai puțin
dăunătoare pentru medic și pentru pacienții săi.
În vremuri nu foarte îndepărtate, pe cele
două părți ale Atlanticului, activitatea internului de spital presupunea
permanenta sa prezență la locul de muncă (de unde și numele funcției), el
aflându-se la dispoziția secției, a camerei de gardă sau a sălii de operații 24
de ore din 24. E adevărat, funcția de intern era apanajul vârstei tinere, dar,
treptat, ideea accesibilității medicului dedicat muncii de spital și-a găsit un
loc de cinste și în activitatea specialistului, aflat la apogeul carierei sale
profesionale. De exemplu, practica gărzilor duble, de sfârșit de săptămână, a
existat și înflorit vreme de zeci de ani și încă se mai găsesc, pe ici-pe colo,
reminiscențe ale acestei practici incorecte.
Dar
chiar în condiții „ideale”, care de fapt nu au nimic în comun cu necesitatea de
a respecta perioadele de odihnă ale medicului, acesta e privat în cele mai
multe cazuri de perioade, chiar scurte, de somn neîntrerupt.
Inutil
a accentua că, în aceste condiții, accesul medicului la perioade de relaxare și
somn era (încă este) extrem de limitat. Ba, mai mult, frecventele întreruperi
ale unor scurte perioade de somn din cauza multiplelor chemări pentru a rezolva
situații urgente agravează și mai mult starea de lucruri.
Studii
efectuate pe medici rezidenți au indicat, fără drept de apel, o situație
periculoasă pentru pacientul aflat sub îngrijirea unui medic extenuat.
Afectarea atenției și a memoriei duc la greșeli de discernământ clinic și de
reducere semnificativă a îndemânării profesionale a medicului aflat în
picioare, la locul de muncă, zeci de ore în șir. Încercările, de multe ori
foarte reușite, de a mări semnificativ suma de plată pentru orele de gardă, au
ca efect (așteptat!) înrobirea medicului dornic să-și completeze venitul lunar,
adică creșterea numărului de gărzi lunare sau săptămânale, în detrimentul
stării sale de sănătate, cu un clar pericol și pentru pacientul aflat în
îngrijirea sa. De aici până la efectele negative de lungă durată ale privării
de somn nu e decât un pas.
Dependența
de alcool și de droguri e doar unul din gravele aspecte ale supraîncărcării
programului de lucru al medicului. Mulți colegi de breaslă și-au exprimat nu o
dată dorința de a înceta fumatul, dar s-au aflat în fața unei situații în care
continua activitate în spital, trezirile frecvente în timpul gărzii și lipsa de
somn i-au împiedicat s-o facă.
Anumite
studii indică asocierea dintre lipsa de odihnă și apariția sindromului
depresiv, cu cunoscutele sale efecte negative.
Stresul profesional și așa-numitul sindromburnout (caracterizat prin completa lipsă de satisfacție profesională și
dorința de a părăsi domeniul de activitate) reprezintă alte două nu mai puțin
grave fenomene secundare ale privării de somn.
În
mod cu totul paradoxal, societatea nu e unanimă în ceea ce privește importanța
somnului pentru prezervarea unei stări normale de sănătate. Opinia după care
somnul ar fi de fapt o imensă pierdere de timp încă predomină în anumite
cercuri socioeconomice, care ignoră tot ce s-a studiat și observat din punct de
vedere științific de-a lungul ultimelor decade. Și nu e de mirare că celebrul
Benjamin Franklin era de părere că toți vom avea timp să ne odihnim... în
mormânt!
Am
mai amintit, la această rubrică, inițiativa israeliană care obligă, prin lege,
administrația spitalului de a oferi medicului minimum două ore de somn în
timpul unei gărzi de 24 de ore. În plus, legislația israeliană obligă
eliberarea medicului de gardă de orice obligație profesională a doua zi dimineață.
Ceea ce, bineînțeles, nu-l împiedică pe sărmanul medic în căutare de venituri
suplimentare să continue să lucreze după gardă într-un alt spital sau centru
medical, anulând în felul acesta posibilitatea de odihnă după o intensă
activitate de 24 de ore.
În
alte locuri, pe continental european, administrația medicală a preluat sistemul
personalului paramedical, limitând garda la numai opt ore. În alte spitale,
medicul de gardă se prezintă la locul de muncă doar la începerea gărzii, el
prestând de fapt numai 16 ore de lucru și nu 24.
Ca
în orice situație, existența mai multor soluții indică de fapt că niciuna nu
rezolvă în întregime problema în cauză. Și, cu toate acestea, soluții există,
ele trebuie încercate, ținând cont în mod permanent că privarea de somn e la
fel de periculoasă pentru medic cum este pentru pacienții săi. Întrebarea care
se impune e în ce măsură individul (în cazul nostru, medicul) e responsabil de
prezervarea propriei sale stări de sănătate legată de respectul pentru somn și
de efectele sale pozitive. Cel mai simplu lucru pe care fiecare dintre noi îl
poate face e de a blama societatea, administrația și ministerele pentru faptul
că suntem împiedicați în mod constant de a avea grijă de noi înșine,
obligându-ne să lucrăm ore în șir, fără pauză și fără odihnă, să ingerăm
cantități periculoase de cafeină pentru a ne menține treji și a aprinde o
țigară de la alta pentru a nu a adormi în timpul lucrului. Anecdota care
circulă curent în Israel e traducerea celebrei expresii latine mea culpa
în ebraică: cu toții sunteți vinovați! Dar literatura de specialitate indică în
mod clar că o bună parte a soluțiilor pozitive stă în mâna și la îndemâna
noastră.
De
exemplu, e cunoscut efectul pozitiv al activității fizice asupra calității
somnului. Această mențiune e necesară având în vedere o tristă realitate și
anume greutatea cu care individul stresat, obosit sau chiar epuizat fizic și
psihic reușește să adoarmă și să nu fie afectat de insomnie, atât de frecventă
în aceste situații. O jumătate de oră de exerciții fizice moderate în cursul
serii va reduce considerabil timpul necesar până în momentul instalării
somnului profund.
Durata
somnului nu e mai puțin importantă decât calitatea sa. Cercetări în acest
domeniu indică obligativitatea a cel puțin șase-șapte ore de somn pe zi, în
total. Tendința spre somn în cursul zilei, ațipitul pentru câteva momente la
pupitrul de lucru, alături de aparatul de anestezie sau de ecograf, e o dovadă
clară a lipsei cronice de somn și efectele sale negative sunt evidente.
În
fine, se vorbește din ce în ce mai mult despre importanța unei alimentații
corecte pentru calitatea somnului. Un studiu publicat în 2011 a comparat
efectul diverselor tipuri de alimentație asupra acestui parametru și a ajuns la
concluzia că dieta bogată în proteine asigură un somn constant și fără
perturbări. La celălalt capăt al scalei se află dieta bogată în glucide, care
provoacă perturbări în continuitatea somnului și lungi perioade de veghe în
cursul nopții.
Personal
sunt convins că cei mai mulți dintre noi oferă doar o importanță minoră
calității și duratei somnului ca parte din ciclul circadian. Speranța mea e ca
aceste rânduri să dea de gândit, dacă nu și mai mult.
„Somnul pare a fi modalitatea cea mai eficace
de restaurare a funcțiilor psihosomatice ale organismului.”
(Matthew
P. Walker) |