Examenul
microscopic... Imaginea din numărul trecut, apărută la această rubrică, este
una ceva mai rară. Nu foarte des are loc acest tip de evaluare în cazul unei
hemoculturi. Însă, uneori, este relevantă. Prezența unor coci Gram pozitivi,
dispuși în lanțuri, îl face pe studentul din anul II (care învață, este atent,
își manifestă curiozitatea la cursuri, lucrări practice și acasă – căutând,
utilizând în scop profesional resursele internetului) să spună imediat:
„streptococi“. Dar sunt mulți cei care au uitat importanța examenului
microscopic. Eu consider că a nu învăța reprezintă o altă formă de
necolegialitate. Este vorba despre lipsa de colegialitate față de profesori, față
de colegii de generație care ar putea beneficia de sfaturi, colaborare în
diagnostic și diagnostic diferențial, față de colegii mai tineri care vor putea
dobândi deprinderi greșite având încredere în „colegi“ mai mari (rău
sfătuitori). Examenul microscopic nu a dispărut și nu o să dispară; el are
valoare și va mai avea și în viitor. Examenul microscopic nu este foarte
costisitor, se poate efectua rapid, poate servi la orientare spre binele pacienților.
La un curs de
săptămâna aceasta, am prezentat un caz relevant, reprezentativ și pentru lipsa
de colegialitate. Din toată istorisirea mă opresc la un singur exemplu. Era
vorba de un tânăr, student la medicină, operat. Plaga prezenta puroi. La un
moment dat (extrem de târziu!), se recoltează puroi în vederea examinării. Azi
s-a recoltat, mâine s-a „stabilit“ diagnosticul de „infecție cu Escherichia
coli“ (complet neprofesional) și, în același mod, și „tratamentul“. Cum să
poți spune care este etiologia la 24 ore de la recoltarea produsului patologic?
Exact așa procedau studenții mei din Kabul (Afganistan), care se uitau la o
placă, priveau coloniile și spuneau: „este cutare“ (adică „indicau“ imediat
agentul etiologic). Incredibil, dar adevărat. Iar eu le spuneam: „Așa, deci voi
sunteți mai tari și decât cei de la CDC, știți diagnosticul înainte ca acesta
să se facă“. Așa și cu diagnosticul infecției cu E. coli la un mai tânăr
coleg, speriat la propriu că va muri (febră, stare generală alterată, scădere
importantă în greutate, anxietate maximă).
În aceste zile/săptămâni, „biata bacterie“ a revenit în
actualitate. Pe toate posturile de televiziune, la toate orele, în prime
time, E. coli. Iată, dragi colegi mai tineri, acum în anul II, iată că nu
v-am păcălit în primul curs, atunci când am încercat să vă trezesc atenția atât
înspre microbiologie, cu istoria și înaintașii noștri (față de care nu prea
suntem demni, astăzi), dar și spre modalități prin care ați putea să vă ușurați
viața de studenți, să neteziți drumul spre misiunea de medic, și să deveniți
colegi – pentru că avem nevoie de colegialitate. Atunci, spun studenților mei,
îi rog chiar, „nu învățați doar cu scopul de a trece un examen, nu doar cu
scopul de a vă menține la buget și a nu trece la taxă, învățați pentru voi,
învățați principiile care vă pot ajuta să vă păziți în primul rând pielea
proprie; ca să puteți să îi tratați pe ceilalți, mai întâi trebuie să fiți voi
sănătoși!“. Iar timpul trece și mulți dintre tinerii pe care îi considerați
colegi iau în derâdere sfaturile, aplică „sindromul transauricular“ (intră pe o
ureche și... iese pe amândouă), iar la vremea care sigur va veni sunt expuși
erorii.
Institutul
Cantacuzino are „colegi peste tot“. Iată ce se spunea deunăzi legat și de
Institut, și de E. coli: „Copiilor îmbolnăviți în Argeș din cauze încă
necunoscute li s-au făcut analize vitale pentru diagnosticarea bolii cu o
întârziere de două săptămâni. Mai mult, testele rapide pentru depistarea E.
coli au fost aduse din Germania, deși reporterii Observator au descoperit
că exact aceleași teste zăceau în depozitul Institutului Cantacuzino. Asta a
anunțat aseară Antena 1, în buletinul principal de știri“. „Colegial“! Nici nu știu,
nici nu întreabă, dar... vorbesc. Ce știu ei despre colegii din Institut? Cât
le pasă lor de colegii de aici și de Institutul care le-a ținut în viață părinții
și bunicii? Cum era să nu fi existat anatoxina antitetanică? Dar intervenția
profesorului, de vaccinare antiholerică pe timp de epidemie? Dar multe, multe
altele? Nu le pasă!
Din nou martie!
O nouă săptămână în care ar trebui să ne bucurăm sau cel puțin să bucurăm
doamnele și domnișoarele noastre. Am primit, de la o fostă studentă, un mesaj
care mai ostoiește din necaz: «La fel ca în anii precedenți, eu și colegii mei
încercăm să organizăm o serie de conferințe, reunite în cadrul unui proiect,
„Zilele educației medicale“, cu mențiunea că anul acesta încercăm să extindem
proiectul. Datorită feedbackului pozitiv pe care l-am primit anul trecut
referitor la conferința susținută de dumneavoastră, dar și datorită faptului că
suntem siguri că noi și ceilalți studenți avem foarte multe de învățat de la
dumneavoastră, am dori să vă invităm și anul acesta să faceți parte din
proiect. Am dori să organizăm o altă conferință despre vaccinuri, întrucât
credem că toți studenții ar trebui să fie informați și să poată transmite
informația către populația generală, în orice context social». Iar la cursul de
luni, o altă colegă a venit și mi-a spus că a observat reticența cu privire la
vaccinare și că ar dori să facă mai mult. Așadar, în loc să fac, am primit
cadouri la debut de martie. La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor! La
mulți ani tuturor colegelor noastre!
