Academia Română începe un nou proiect de
anvergură pentru cultura şi istoria ţării noastre: Noua Enciclopedie a României. Lansarea oficială a proiectului a
avut loc marţi, 20 noiembrie a.c., în Aula Academiei Române. Lucrările au fost
deschise de acad. Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române, cuvântul
de salut fiind rostit de acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.
Acad. Tudorel Postolache, coordonatorul programului, în prelegerea intitulată: Noua Enciclopedie a României – o
enciclopedie de generaţia a III-a pentru secolul XXI, opina că este vorba
de „un proiect deschis“, cu larg ecou în mediile academice şi universitare, dar
şi în rândul cercetătorilor. Alocuţiuni şi intervenţii au mai rostit numeroase
alte personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti.
Peste 40 de dezbateri şi zeci de reuniuni
tematice s-au desfăşurat, din 2009 încoace, în faza pregătitoare a elaborării
proiectului, consacrate unor capitole importante din structura lucrării: apele
României, solul, subsolul, populaţia, patrimoniul cultural şi indicatorii
statistico-istorici de la 1860 până în prezent. La reuniuni au participat peste
300 de cercetători din peste 75 de instituţii academice şi universitare româneşti
şi din străinătate (peste 70 din cadrul Academiei Române), iar concluzia a fost
aceea că Noua Enciclopedie a României este un proiect fundamental al ştiinţei şi
culturii naţionale pentru secolul XXI.