Dacă mai rămân, preţ de cel puţin trei articole, la clasamentul oamenilor de ştiinţă din ultimele două secole în funcţie de faimă, n-o fac nicicum din lipsă de subiecte. Chiar aveam de gând să ies un timp de sub dictatura erei digitale, dacă e posibil aşa ceva, dar printre cele 25 de nume din fruntea clasamentului se află două personalităţi contestate pe nedrept. Primul nume la care mă refer este Isaac Asimov (1920–1992), care, cu 183 mD, ocupă locul 19. Autor genial de povestiri şi romane SF, cercetător atestat în chimie-biochimie, dar şi un mare scriitor în domeniul ştiinţific, căruia nu i se potriveşte eticheta banalizată de popularizator sau vulgarizator, Isaac Asimov reprezintă un fenomen incomensurabil.

   După decembrie ’89, au apărut numeroase volume de Asimov, unele reeditate la instituţii prestigioase, precum (dispăruta) editură Univers, altele piratate. Observam în jur numeroşi cititori pasionaţi, care nu ştiau că scriitorul şi omul de ştiinţă american era grav bolnav, aflându-se în tranziţia pomenită într-un aforism al său: „Viaţa e plăcută. Moartea e liniştită. Tranziţia este supărătoare“. Coincidenţă: cu puţin timp înainte, un mare poet american, Robert Frost (1874–1963), scria: „Moartea nu-i rea / e doar o clipă a vieţii mai grea / agonia e înspăimântătoare“. Poate e mai potrivit să amintesc un episod în relaţie cu punctul culminant al carierei sale de cercetător: în 1948, la vârsta de 28 de ani, a susţinut teza de doctorat în Chimie, la Universitatea Columbia din New York. În acelaşi an, Asimov scrisese o povestire umoristică pseudoştiinţifică intitulată „The Endochronic Properties of Resublimated Thiotimoline“ („Proprietăţile endocronice ale tiotimolinei resublimate“), în care inventase o nouă substanţă, utilă pentru a călători imaginar în timp. Precaut, deoarece se temea că povestirea putea fi un obstacol în obţinerea doctoratului, a solicitat editorului să o publice sub pseudonim. Ceea ce nu s-a întâmplat, autorul fiind deja cunoscut, atrăgea cititori. În consecinţă, candidatul la titlul de PhD s-a prezentat îngrijorat în faţa comisiei. Juriul şi-a făcut din plin datoria, examinarea a durat mult, cu severitatea obişnuită din universităţile americane. Doctorandul rezistase asaltului destul de bine, dar când credea că a scăpat, a auzit, cu greu, fiind deconectat, o întrebare: care sunt caracteristicile termodinamice ale substanţei tiotimolină? Deoarece îl pasiona entropia, a vorbit neîntrerupt despre invenţia sa aproape o jumătate de oră. După o deliberare a juriului de 20 de minute, a venit şi rezultatul: devenise Dr. Asimov. Iar povestirea sa a fost recomandată tuturor studenţilor viitori biochimişti. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.