Pe RO Vaccinare, pagina oficială a Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 pe Facebook, a fost publicată o fotografie cu un cuplu care și-a oferit „un altfel de cadou la 49 de ani de căsătorie”.
Potrivit postării de astăzi de pe pagina RO Vaccinare, domnul Ioan și doamna Sili Bâlteanu împlinesc astăzi 49 de ani de căsătorie.
Fiind o zi cu totul specială, soții Bâlteanu și-au făcut un altfel de cadou: s-au vaccinat împotriva COVID- 19 la centrul de vaccinare de la Spitalul Universitar de Urgență București - SUUB.
„Acum că am făcut acest vaccin, mă gândesc că și dacă mă voi îmbolnăvi de COVID19, măcar voi face o formă mai ușoară. Plus că băiatul nostru este plecat departe și avem convingerea că dacă ne-am vaccinat o să ajungem în siguranță la el”, spune doamna Sili Bâlteanu.
Ea are 74 de ani, a trăit multe momente frumoase alături de soțul ei, în vârstă de 75 de ani.
Cei doi soți își doresc să mai trăiască multe clipe minunate împreună, își doresc revenirea la normalitate.
„Vaccinarea este foarte importantă, dar la fel de important este și să purtăm mască și să respectăm distanțarea și măsurile impuse de autorități. Doar așa vom reuși să luptăm cu pandemia”, spune domnul Ioan Bâlteanu.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe