Documentul stabileşte acţiuni clare în vederea creşterii gradului de educaţie şi conştientizare în rândul copiilor şi tinerilor, privind dezvoltarea sustenabilă şi responsabilizarea faţă de mediu.
Guvernul a aprobat Strategia naţională privind educaţia pentru mediu şi schimbări climatice 2023 – 2030, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, citat de Agerpres.
Un moment important pentru învăţământul românesc, pentru că este prima dată în România când este adoptată o Strategie naţională care este dedicată educaţiei pentru mediu şi pentru schimbările climatice. (...) Unităţile de învăţământ vor deveni parteneri strategici pentru a construi un viitor sustenabil. Ca atare, elevii şi cadrele didactice vor beneficia de tot sprijinul pentru a înţelege, pe de o parte, gravitatea crizei climatice şi de mediu, dar şi pentru a conştientiza cauzele şi efectele acestor crize, alături de modalităţile de a îmbunătăţi răspunsul societăţii faţă de aceste provocări”, a spus Dan Cărbunaru.
Unul dintre dezideratele asumate în cadrul acestui proiect este ca sistemul de educaţie să formeze cetăţeni responsabili faţă de societate şi mediul înconjurător.
Senzori de monitorizare a calităţii aerului, montați în București, inclusiv în 10 spitale
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe