Densitatea sânului este un factor de risc independent în dezvoltarea cancerului de sân cu sensibilitate de detecție scăzută la screeningul prin mamografie, au precizat medicii de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.
Aproape 26 la sută dintre cazurile de cancer la femeile aflate la menopauză au fost depistate la cele cu sâni denși.
Medicii din Timișoara menționează că screeningul efectuat cu ajutorul mamografului nu poate reliefa existența unui nodul canceros din cauza țesutului mamar dens.
Din această cauza, Societatea Europeană de Imagistică a Sânului (EUSOBI) recomandă ca, în situația unui sân glandular foarte compact, în locul mamografiei clasice, să fie făcut un RMN de sân.
Citește și: Un nou tip de substanță de contrast pentru RMN
„Din păcate, în cazul femeilor cu sânul dens, ajunse la vârsta pentru care se recomandă screeningul, vorbim de paciente de peste 50 de ani, există riscul unei subdiagnosticări. Acuratețea unei mamografii este în acest caz între 62 și 68 la sută. Asta înseamnă că există posibilitatea ca anumite leziuni mamare să nu fie depistate și, astfel, campaniile de investigații imagistice să nu își atingă scopul. Prin comparație, în cazul femeilor cu sân adipos, sensibilitatea examinării depășește 80 la sută, atunci când este făcută cu ajutorul mamografului. De aceea, în noul ghid de screening elaborat de Societatea Europeană de Imagistică a Sânului se recomandă, în cazul femeilor cu sânul dens, efectuarea unei investigații de rezonanță magnetică nucleară cu substanță de contrast, ce permite depistarea inclusiv a unui țesut tumoral de mici dimensiuni”, a spus dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.
RMN-ul de sân este o procedură noninvazivă, sigură, eficientă și neiradiantă. Potrivit noului ghid european, screening-ul pentru depistarea precoce a cancerului de sân cu ajutorul RMN-ului ar trebui să se realizeze o dată la doi-patru ani, la grupa de vârstă 50-70 de ani.
Totodată, se recomandă ca pacientele să fie informate despre densitatea sânului.
„La femeile tinere vorbim de un sân dens în care predomină țesutul fibroglandular. Pentru un control de rutină, în cazul lor, se recomandă o ecografie de sân. Dacă există o suspiciune de neoplasm mamar, este necesar un RMN de sân care să completeze investigația anterioară, iar, apoi, o biopsie mamară ghidată ecografic. Odată cu înaintarea în vârstă și după instalarea menopauzei, sânul începe să involueze și se produce o reducere a țesutului fibroglandular, țesutul adipos fiind preponderent. Există însă situații când nu s-a realizat această involuție, adică glanda mamară nu se atrofiază, sânul păstrându-și densitatea. În acest caz, un examen mamografic poate da rezultate fals pozitive sau fals negative, fiind necesară evaluarea printr-un RMN de sân. Alegerea de la început a unui examen imagistic de rezonanță magnetică poate duce la o depistare mai rapidă a eventualelor neoplasme mamare”, subliniază dr. Diana Manolescu.
România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește screeningul mamar în cazul femeilor de peste 50 de ani. Atunci când cancerul de sân este depistat în stadiul incipient, rata de vindecare este de peste 95 la sută.
În România, în fiecare an, peste 6.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe