În urmă cu 7 săptămâni, un bărbat de 44 de ani a fost adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara după o fractură de coloană T12, suferită în urma unei căderi de pe acoperiș.
Bărbatul a fost operat cu succes de dr. Marcel Angelescu, medic primar neurochirurgie, se arată într-o informare transmisă redacției de echipa de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara.
Când a ajuns în Compartimentul de Recuperare Medicală I, situația pacientului era una critică: forță musculară 0 la ambele membre inferioare (paraplegie completă); absența sensibilității senzoriale și motorii; imposibilitatea de a menține poziția de șezut.
Sub coordonarea conf. univ. dr. Dinu Anca, medic primar Medicină Fizică și de Reabilitare, împreună cu Octavian Rusu, kinetoterapeut în Secția de Neurochirurgie, și rezidenții dr. Popa Raul și dr. Petritan Bogdan, s-a inițiat un program complex de recuperare pentru acest bărbat.
Pacientul a urmat atât terapie clasică la pat, cât și ședințe cu robotul R-GAIT – o tehnologie de ultimă generație care a făcut diferența.
R-GAIT a permis reeducarea echilibrului, antrenamentul staticii și dinamicii mersului, stimularea mișcărilor funcționale și corectarea posturii într-un mod sigur și controlat. Combinată cu exercițiile clasice, această tehnologie a accelerat progresul pacientului și i-a redat încrederea în propriul corp.
După doar 7 săptămâni, rezultatele observate la acest pacient sunt impresionante: forță 3/5 la piciorul drept și 3–4/5 la piciorul stâng; mișcări active la nivelul membrelor inferioare; recuperarea sensibilității; capacitatea de a sta în poziția de șezut.
Colaborarea cu Secția de Urologie a fost esențială – sub coordonarea dr. Andrei Păunescu, medic primar urologie, împreună cu echipa de medici rezidenți dr. Motea Răzvan și dr. Feneșan Ioan, au monitorizat și tratat cu atenție disfuncția sfincteriană apărută secundar leziunii medulare, asigurând prevenirea complicațiilor și menținerea sănătății tractului urinar. Această grijă constantă a avut un rol important în protejarea sănătății și a demnității pacientului.
„Povestea acestui caz este dovada clară că recuperarea nu înseamnă doar medicină, ci și echipă, tehnologie și umanitate. Colaborarea dintre neurochirurgie, recuperare medicală și urologie arată cât de valoroasă este munca interdisciplinară atunci când scopul comun este binele pacientului. Astăzi, imaginile vorbesc de la sine: pas cu pas, prin profesionalism și dedicare, pacientul își recapătă independența și speranța. Felicitări pacientului pentru curaj și întregii echipe medicale pentru implicare!”, au transmis medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe