Newsflash
Știri

Piaţa analizelor medicale din România va depăşi în acest an 2,5 miliarde de lei

de Dorina Novac - ian. 30 2020
Piaţa analizelor medicale din România va depăşi în acest an 2,5 miliarde de lei

În 2020, afacerile clinicilor din România, specializate în analize medicale, vor atinge valoarea de 2,5 miliarde de lei, de aproape cinci ori mai mare decât în 2010, arată o analiză realizată de compania de consultanţă Frames.

Piața analizelor medicale din România a explodat, în ultimii 10 ani, pe fondul îmbătrânirii populației, bolilor profesionale și a virusurilor care fac tot mai multe victime.

Astfel, potrivit Frames, de la analizele pentru angajare și obținerea permisului auto, la cele necesare pentru diagnosticarea unor probleme de sănătate, tot mai mulți români au ales să plătească pentru aceste servicii, în condițiile în care cabinetele medicale de stat sunt supraaglomerate.

Pe piaţa de profil autohtonă, numărul firmelor active (CAEN 8690) a crescut de la 1 103 în 2010, la 3 713 în 2018, în timp ce afacerile acestora au avansat semnificativ, de la 591,1 milioane de lei în 2010, la 2,06 miliarde de lei în 2018.

PIATA-ANALIZELOR-MEDICALE-2-1024x576
Piața serviciilor de analize medicale / Sursă imagine: Frames

 

,,Din estimările noastre, pe fondul investițiilor semnificative, piața serviciilor medicale a înregistrat anul trecut un plus de peste 250 mil.lei, iar 2020 se anunță a fi anul în care business-ul va trece de pragul de 2,5 miliarde de lei’’, afirmă analiștii de la Frames.

De asemenea, peste 3 400 dintre cele 3 713 firme care activează în acest sector au raportat profituri de până în 100 000 de lei, 372 de companii între 100 000 şi 500 000 de lei şi aproape 100 între 500 000 şi 5 milioane de lei.

,,Dincolo de cele 7 companii mari, care dețin lanțuri de clinici la nivel național, piața serviciilor de analize medicale este asigurată, în mare parte, de laboratoare independente (3788 de microîntreprinderi), semn că în acest sector, piața este încă fragmentată și că există potențial de achiziții și extindere, asta mai cu seamă că peste riscul de business este unul scăzut’’, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.

În topul companiilor care activează în business-ul cu analize medicale din România, pe primul loc se află Synevo România SRL - cu o cifră de afaceri de 256,9 milioane de lei, raportată în 2018, urmată de Gral Medical SRL (afaceri de 125,4 milioane de lei şi un profit net de 5,2 milioane lei) şi Hiperdia SA (business de 110 milioane lei şi un profit de 14,7 milioane lei).

PIATA-ANALIZELOR-MEDICALE-1-1024x576
Evoluția numărului companiilor cu cod CAEN 8690 / Sursă imagine: Frames

 

În Top 10 clinici de analize medicale, după cifra de afaceri, urmează firmele Bioclinica SA, MNT Healtcare Europe SRL, Laboratoarele Bioclinica SRL, Pharmaceutical Research Associates Romania SRL, Laboratoarele Synlab SRL, Dorna Medical SRL și Regina Maria – Banca Centrală de Celule Stem SA.

Analiza Frames a fost făcută în luna ianuarie 2020 pe baza unui studiu de business realizat de compania de consultanță dedicat companiilor din sectorul altor activități referitoare la sănătarea umană (cod CAEN 8690).

Datele prelucrate fac referire exclusivă la firmele care au acest cod principal de activitate și sunt obținute de la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor pe baza informațiilor publice declarate de companii, informează Frames.


Notă autor:

Sursă imagine: pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe