Parlamentul European (PE) a aprobat prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a posibilităţii folosirii certificatului digital COVID-19.
Măsura a fost luată pentru evitarea restricţiilor asupra liberei circulaţii în UE, ce ar putea rezulta în urma răspândirii noilor variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, relatează EFE și Agerpres.
Regulamentul care este acum în vigoare urma să expire săptămâna viitoare, pe 30 iunie. Prelungirea rămâne să mai fie validată de Consiliul UE.
Certificatul verde atestă vaccinarea anti-COVID-19, trecerea prin boală sau efectuarea unui test PCR negativ recent.
Regulile aprobate de Parlamentul European stabilesc că statele membre ale UE „nu trebuie să restrângă în mod disproporţionat sau discriminatoriu libera circulaţie a titularilor certificatului COVID-19”.
Comisia Europeană urmează să evalueze înainte de sfârşitul anului impactul acestui certificat asupra liberei circulaţii şi drepturilor fundamentale, iar în funcţie de concluziile acestei evaluări şi de evoluţia situaţiei epidemiologice, va decide dacă propune încă o prelungire a posibilităţii utilizării certificatului.
ECDC: țările europene ar trebui să-și verifice rezervele de vaccin antivariolic
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe