Reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi,
ai autorităţilor, mass-media şi din zona afacerilor, directori de spitale,
medici de familie, farmacişti şi asistenţi medicali au participat săptămâna
trecută la o dezbatere privind priorităţile sistemului românesc de sănătate,
organizată la Bucureşti. În cadrul întâlnirii au fost discutate problemele cu
care se confruntă sistemul de sănătate, accesul pacienţilor cu diabet la
tratament, precum şi noutăţile legislative apărute la nivel european.
Principalele teme de reflecţie la nivel
european, relevante în dezbaterea publică din România, au fost prezentate de
dr. Cristian Buşoi, membru al Comisiei de mediu, sănătate publică şi siguranţă
alimentară a Parlamentului European (ENVI). Dintre directivele europene,
importante prin efectul asupra sistemului de sănătate publică sunt cea privind
drepturile pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere şi cea
privind plăţile întârziate din sistemul de sănătate. De asemenea, se mai află
în dezbaterea Parlamentului European şi un regulament cu privire la studiile
clinice, precum şi o directivă privind transparenţa în introducerea medicamentelor
pe lista de compensate sau gratuităţi.
Daciana Sârbu, de asemenea membru ENVI, a
vorbit despre bugete şi priorităţi din perspectiva nutriţiei şi a obezităţii,
precizând că a solicitat Comisiei Europene elaborarea unei strategii europene
pentru sănătatea copiilor, în scopul reducerii factorilor de risc pentru bolile
generate de obezitate, îmbunătăţirea stării de sănătate a acestora şi încurajarea
adoptării unui stil de viaţă sănătos de la cele mai mici vârste. În ce priveşte
pacienţii cu diabet, conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu, preşedintele Federaţiei
Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a oferit detalii despre un
proiect de ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al CNAS, legat de
modificarea protocolului de prescriere a insulinei.
Despre reforma sistemului românesc de sănătate
a vorbit conf. dr. Alexandru Rafila, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Pentru succesul reformei, ar fi necesare adoptarea de soluţii economice
fiabile, dar şi îmbunătăţirea accesului la serviciile medicale. Reforma trebuie
să se bazeze pe o serie de principii: creşterea eficienţei cheltuirii banilor
în sistem şi transparenţa folosirii lor, îmbunătăţirea calităţii serviciilor
medicale, identificarea unor surse noi de finanţare, o atitudine pozitivă faţă
de personalul medical. În privinţa proiectului de lege pentru reforma sănătăţii,
conf. dr. Alexandru Rafila spune că discuţiile se apropie de finalizare şi că
forma actuală a documentului a inclus numeroase sugestii primite în ultimele
luni.