Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Noutăţi în cercetare

Viața Medicală
Dr. A. M. joi, 16 aprilie 2015

Antibiotice vechi cu eficienţă nouă

 

   Rezistenţa la antibiotice a bacteriilor este, în prezent, una din problemele cele mai importante din terapia bolilor infecţioase, dat fiind că utilizarea extensivă a acestor medicamente, de multe ori fără indicaţie sau – atunci când aceasta există – după o posologie greşită, duce la selecţia competitivă a acelor gene care asigură supravieţuirea bacteriană. Consecinţele se manifestă nu doar în cheltuielile crescute cu antibioticele de ultimă generaţie, ci şi în morbiditatea şi mortalitatea cu care se complică infecţiile nosocomiale cu germeni multirezistenţi la antibiotice.
   Soluţiile nu sunt defel simple. Mentalităţile sunt cel mai greu de schimbat, dar aici este loc pentru cele mai eficiente intervenţii de sănătate publică: scăderea nevoii psihologice de tratament antibiotic pentru pacienţi şi aparţinători, reducerea prescripţiilor inutile şi urmarea corectă şi completă a tratamentelor prescrise sunt cele mai la îndemână măsuri. Dezvoltarea şi descoperirea unor antibiotice noi este extrem de costisitoare şi nu rezolvă decât principial problema, deoarece, odată intrate în uz, chiar şi cele mai noi şi mai promiţătoare antibiotice duc la selectarea unor tulpini bacteriene rezistente.
   O metodă mai puţin cercetată (şi pentru că răsplata financiară nu este directă) o constituie utilizarea cât mai eficientă a antibioticelor de care deja dispunem. Aici e vorba de administrarea unor combinaţii medicamentoase, eventual de studierea unor situaţii particulare (comorbidităţi asociate, febră etc.) şi de explorarea unor posologii mai puţin intuitive. Cum este, de pildă, cazul unui studiu1 publicat miercurea aceasta (8 aprilie) în PLOS Biology, care demonstrează elegant că abordarea „cu forţă brută“ nu este neapărat mai bună decât o abordare inteligentă. Grupul mexicano-britanico-german care a realizat cercetarea a utilizat in vitro eritromicină, doxiciclină şi o tulpină de Escherichia coli capabilă genetic să dezvolte metode de epurare a antibioticelor.
   Au fost comparate rezultatele obţinute de fiecare medicament în parte nu doar cu cele ale combinaţiei celor două antibiotice, ci şi cu cele obţinute prin alternarea ciclurilor terapeutice cu unul din antibiotice cu cicluri cu celălalt antibiotic (fig. 1). Rezultatele observate au fost cu adevărat surprinzătoare. Pentru că, deşi administrarea concomitentă de eritromicină şi doxiciclină a dus frecvent la apariţia adaptării bacteriene, administrarea unor cicluri terapeutice (de câte 12 ore fiecare) variate (în cazul acesta, cicluri cu doxiciclină, urmate de un ciclu cu eritromicină) a avut eficienţa maximă, exprimată prin sensibilitatea crescută a bacteriei la tratament, cu toate că dozele testate erau mai mici decât cele letale standard. Una dintre probleme a fost însă impredictibilitatea răspunsului, anume faptul că variaţii aparent nesemnificative ale ordinii în care au fost administrate cele două antibiotice au avut urmări complet diferite în ce priveşte viabilitatea şi adaptabilitatea tulpinilor respective. Cu alte cuvinte, este posibil ca rezistenţa bacteriilor la antibiotice să poată fi eludată prin administrarea în succesiune a mai multor antibiotice, cu mecanisme de acţiune diferite, însă nu este – cel puţin deocamdată – foarte clar care este această secvenţialitate şi ce determină succesul unei anumite ordini şi eşecul total al alteia, în condiţiile în care sunt utilizate aceleaşi substanţe şi aceleaşi doze.

 

Septuagenarul antiviral

 

   Tot din seria articolelor care cercetează întrebuinţări noi pentru medicamente deja aprobate face parte şi studiul2 publicat miercuri (8 aprilie) în Science Translational Medicine, care probează efectele antivirale nebănuite ale unui antihistaminic mai vechi. Clorciclizina este un antihistaminic de generaţia întâi, aprobat în SUA în urmă cu şapte decenii şi, în studiul american, a demonstrat un puternic efect inhibitor asupra infecţiei cu virusul hepatitic C. Mecanismul de acţiune pare a fi acela de inhibiţie precoce, probabil prin blocarea pătrunderii virusului în celulele ţintă (hepatocite). Studiile in vitro au arătat că vechiul antihistaminic acţionează sinergic cu medicamentele anti-VHC cunoscute (ribavirină, interferon alfa, telaprevir, boceprevir, sofosbuvir, daclatasvir şi ciclosporina A), fără citotoxicitate semnificativă, ceea ce îl recomandă ca un posibil candidat pentru terapia combinată a infecţiei cu VHC.
   Un experiment pe animale condus cu acest medicament a arătat, la un model murin la care s-a realizat un graft cu hepatocite umane, inhibiţia semnificativă a genotipurilor VHC 1b şi 2a, fără dovezi de apariţie a rezistenţei la tratament, în timpul unei cure de patru-şase săptămâni.
   Avantajele clorciclizinei sunt siguranţa în administrare deja cunoscută şi preţul relativ mic (mai ales în comparaţie cu extravaganţa noilor terapii orale anti-VHC), ceea ce îl recomandă drept un important candidat pentru terapia antivirală din hepatita C.

 

Donator de alergii

 

   La rubrica aceasta nu prezentăm, în general, cazuri publicate în literatura internaţională, deoarece valoarea unor astfel de dovezi anecdotice este foarte scăzută din punctul de vedere al ştiinţei. Cu toate acestea, nu putem să nu semnalăm un caz publicat3 săptămâna aceasta de un grup din Toronto, în Canadian Medical Association Journal, deoarece implicaţiile practice ale acestui caz sunt importante. Este vorba de un copil de 8 ani fără istoric de alergii, care a fost tratat prin cure de iradiere craniospinală şi transplant autolog, chimioterapie şi transfuzii de sânge pentru meduloblastom. La câteva săptămâni după al treilea ciclu de iradiere, copilul a intrat în şoc anafilactic după ce a consumat somon, un aliment prezent frecvent în alimentaţia sa anterior tratamentului. La patru zile după tratamentul prompt al reacţiei anafilactice, pacientul a înregistrat o reacţie alergică la consumul de ciocolată cu arahide. Testele au fost pozitive pentru IgE specifice (somon şi arahide), iar testul prick cutanat (fig. 2) a arătat o serie mai largă de alergii.
   Prin intermediul autorităţilor canadiene, au fost apoi identificaţi toţi donatorii de la care proveneau produsele de sânge administrate copilului. Unul singur era cunoscut ca alergic la arahide, fructe de mare, scoici şi peşte. De la acesta, pacientul în cauză primise 200 ml de suspensie de plasmă şi trombocite.
   La patru luni şi jumătate după cele două reacţii alergice, nivelul seric al IgE specifice pentru somon şi arahide erau nedetectabile, iar în dieta copilului au fost reintroduse aceste alimente, fără apariţia vreunui eveniment alergic. Cazul este important deoarece prezintă o situaţie clinică neaşteptată dar plauzibilă, în care viaţa unui pacient la care se administrează produse din sânge sau derivate poate fi pusă în pericol prin apariţia şocului anafilactic, mai ales că screeningul donatorilor nu include niciodată testarea pentru alergii.
 
 
 
 

Nu sportul ucide

 

   Într-un studiu4 american publicat în revista Circulation, analiza stopului cardiac înregistrat la populaţia de vârstă medie (35–65 de ani) a identificat 1.247 de cazuri, din care doar 63 (5%) au survenit în timpul activităţilor sportive. Caracteristic acestor cazuri a fost că în majoritatea lor au existat martori oculari (87% vs. 53% la totalul cazurilor) şi că resuscitarea cardiorespiratorie a fost prompt realizată (44% vs. 25%). Supravieţuirea (la externare) a fost superioară la cei care au făcut stop cardiac în timpul unei activităţi sportive (23,2%) faţă de celelalte cazuri în care inima a încetat să bată (13,6%). Concluzia este clară: beneficiile activităţii sportive sunt net superioare riscurilor pe care această activitate le ridică, astfel că recomandarea de a face sport ar trebui formulată tot mai frecvent şi persoanelor de vârstă medie sau înaintată.

 

Inimi mai bune la înălţime

 

   Nu se cunoaşte în ce fel genele care influenţează înălţimea individului la vârsta adultă modifică riscul de boală coronariană ischemică însă corelaţia lor a fost cercetată într-un studiu5 ale cărui rezultate au fost publicate miercuri (8 aprilie) în New England Journal of Medicine. Nu mai puţin de 180 de variante genetice sunt asociate cu înălţimea. În studiul din NEJM, au fost construite două loturi – unul cu 65.056 de cazuri cu alele care influenţează pozitiv înălţimea şi 128.383 de cazuri de control. Riscul ischemic coronarian a crescut în medie cu 13,5% la fiecare deviaţie standard cu care a scăzut înălţimea determinată genetic. A existat, de asemenea, o corelaţie graduală între numărul de alele prezente şi reducerea riscului ischemic coronarian.
   La persoanele care au prezentat gene asociate cu înălţimea posturală s-au observat asocieri semnificative cu nivelurile serice scăzute de LDL-colesterol şi trigliceride, iar unele din genele respective par a fi implicate deopotrivă în creştere şi dezvoltare, dar şi în ateroscleroză, prin mecanisme diferite. Concluzia autorilor este că persoanele de înălţime mai mică au un risc mai mare de boală coronariană ischemică.
1. Fuentes-Hernandez A et al. Using a sequential regimen to eliminate bacteria at sublethal antibiotic dosages. PLoS Biol. 2015 Apr 8;13(4):e1002104

2. He S et al. Repurposing of the antihistamine chlorcyclizine and related compounds for treatment of hepatitis C virus infection. Sci Transl Med. 2015 Apr 8;7(282):282ra49

3. Ching JCY et al. Peanut and fish allergy due to platelet transfusion in a child. CMAJ. 2015 Apr 7

4. Marijon E et al. Sudden cardiac arrest during sports activity in middle age. Circulation. 2015 Apr 6

5. Nelson CP et al. Genetically determined height and coronary artery disease. N Engl J Med. 2015 Apr 8

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.