În Maramureş mi-a fost dor de România. Căci mi-am reamintit toate emoţiile strânse de-a lungul anilor şi deceniilor călătorind prin ţară.

   Biserica Mânăstirii Săpânţa Peri este cea mai înaltă clădire de lemn din lume. Are 78 m şi depăşeşte cu mult bisericile de lemn surori din Maramureşul istoric, bisericile de lemn ale Norvegiei sau alcătuiri din lemn aflate oriunde altundeva. Cifrele seci de pe internet spun că este mai înaltă şi decât vestita Statuie a Libertăţii, dacă nu luăm în calcul soclul. Cu postament, simbolul Americii se ridică doar 12 m peste simbolul maramureşenilor. Aceste date de competiţie sunt doar copilării. Dar frumuseţea şi armonia liniilor acestor alcătuiri din lemn este copleşitoare. Turlele avântate arată cu bucurie spre tăria cerului, iar acoperişurile de şindrilă au forme dulci, ocrotitoare precum cele ale voalului cu care mama acoperă leagănul pruncului, în timp ce-i doineşte să adoarmă. Dumnezeu Tatăl, Fiul Său, Maica Domnului şi atâţia şi atâţia sfinţi veghează peste tot şi toate, aşa cum o fac de sute de ani, când au fost chemaţi de strămoşii acestor locuri şi rugaţi să rămână înfăţişaţi, în altar, pe pereţi sau pe bolta bisericii din micuţul lor sat de la munte. După săvârşirea tuturor celor cuvenite, străbunii s-au întins liniştiţi sub copac, sub covorul verde de iarbă şi sub umbra crucii vechi de piatră din cimitirul strămoşesc. În Maramureş mi-am ostoit un pic dorul de România.