Pentru accesul pacientului la actele şi
documentele medicale ce îl privesc, trebuie să avem în vedere ca temei juridic
principal Legea pacientului – Legea nr. 46/2003. Aceasta prevede expres două
aspecte importante în ce priveşte actele medicale: pacientul are dreptul să
solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al investigaţiilor,
diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada
spitalizării; pacientul are acces la datele medicale personale. Prin urmare,
unui pacient nu i se pot refuza dreptul de a intra în posesia actelor şi
documentelor medicale ce îl privesc şi dreptul de a i se comunica aceste acte şi
documente medicale.
Un alt aspect important este că toate
informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor,
diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale,
chiar şi după decesul acestuia, şi necesită consimţământul pacientului pentru
comunicarea lor către terţi. Însă, în cazul în care informaţiile sunt necesare
altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul
pacientului, acordarea consimţământului pentru comunicarea informaţiilor nu mai
este obligatorie, la fel ca în cazurile în care legea prevede expres situaţii
similare. Mai mult, orice amestec în viaţa privată, familială a pacientului
este interzis, cu excepţia cazurilor în care această imixtiune influenţează
pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu consimţământul
pacientului (excepţii fiind cazurile în care pacientul reprezintă un pericol
pentru sine sau pentru sănătatea publică).
În cazul în care comunicările s-ar face cu
încălcarea dispoziţiilor legale, pe lângă sancţiunile prevăzute de lege,
persoana responsabilă poate fi trasă la răspundere atât pe cale civilă (în
temeiul răspunderii civile delictuale, dacă se dovedeşte existenţa unor
prejudicii), cât şi pe cale penală (dacă faptele ar îndeplini elementele
constitutive ale unei infracţiuni).
În ce priveşte comunicarea actelor către
reprezentanţii pacientului, trebuie făcută o distincţie. În cazul în care
pacientul este în viaţă şi are reprezentant legal, atunci reprezentantului
legal i se pot comunica actele şi documentele medicale dacă există o astfel de
cerere efectuată în numele pacientului. Dacă pacientul este decedat, deşi legea
prevede expres că doar pacientul are acces la datele sale medicale şi nu
familia sau apropiaţii săi, în cazul în care reprezentanţii pacientului decedat
au demarat un procedeu legal, actele vor fi comunicate autorităţilor (parchet,
poliţie, instanţă judecătorească) ce solicită aceste acte şi nu reprezentanţilor
legali. Reprezentanţi legali pot fi părinţii unui minor, autorităţile tutelare,
un mandatar, succesorii etc.
Legea este destul de clară privitor la sancţiuni,
în cazul în care pacientului i se refuză comunicarea actelor sau documentelor
medicale, şi prevede că nerespectarea de către personalul medico-sanitar a
acestui drept atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională sau
penală, conform prevederilor legale. Prin urmare, deşi condiţiile comunicării
actelor sau documentelor medicale cu privire la un pacient par restrictive în
raport cu informaţiile pe care aceste documente le conţin, nu există niciun
temei legal prin care un spital, o clinică sau un membru al personalului
medical ar refuza în orice condiţii comunicarea actelor sau documentelor
medicale ale unui pacient.
