Newsflash

Medicina viitorului

de Prof. dr. Horaţiu D. BOLOŞIU - iun. 21 2012
Medicina viitorului

Despre schimbare

     Lumea este în schimbare; aşa a fost şi aşa va fi întotdeauna. Ceea ce este însă nou în epoca noastră este că lumea se schimbă din ce în ce mai repede şi că viitorul devine peste noapte prezent, punându-ne în situaţii noi, unele dintre ele greu sau imposibil de anticipat. Eugène Enriquez spunea că întreaga istorie a secolului XX ar putea fi privită ca o confruntare între două concepţii:
     • cea evoluţionistă, de sorginte marxistă, a progresului continuu indefectibil şi, prin urmare, relativ uşor de prezis;
   • cea a „schimbării“, în care faptele nu se mai succed într-o ordine perfectă, ci într-o manieră hectică, generatoare de tensiune şi chiar de anxietate.
     Fenomenul „schimbării“ a fost intuit şi admirabil descris de Alvin Toffler în celebra sa carte, „Şocul viitorului“. Şi, la ora la care aceasta a fost scrisă, lucrurile stăteau ceva mai bine decât acum, când schimbarea se găseşte într-o accelerare continuă.
     Schimbarea poate avea un efect destabilizator şi aceasta duce la rezistenţă individuală, generată de disconfortul de a fi scos din mediul relativ sigur al lumii existente, pentru a fi transferat într-unul care pretinde să reîncepi a învăţa. Situaţia din urmă este asociată de unii cu pierderea statutului, poziţiei şi relaţiilor. Poate oare omul să anticipeze sau chiar să controleze viitoarele schimbări? Răspunsul este numai parţial afirmativ. Gândirea prospectivă nu va putea realiza o „hartă a viitorului“, dar cu siguranţă poate oferi viziuni pe baza cărora se pot formula opţiuni rezonabile.
     Educaţia medicală, al cărei scop principal este de a oferi societăţii medici competenţi, se găseşte într-o dublă ipostază în procesul de adaptare la schimbare, pentru că trebuie să gândească prospectiv în raport cu produsul său – medicul de mâine – şi cu modul în care acesta trebuie „construit“. Cazul ţării noastre este unul dintre cele particulare, pentru că managementul schimbărilor trebuie gândit deopotrivă pentru a ieşi dintr-o lungă perioadă de stagnare şi a „prinde din mers“ tendinţele lumii contemporane.

Schimbarea în medicină

     Medicina a fost şi încă mai este considerată una dintre cele mai conservatoare profesiuni, în conformitate cu modelul: „ceea ce a funcţionat bine va mai funcţiona şi trebuie păstrat“. În realitate, şocul schimbărilor în epoca noastră invită la reconsiderarea acestei atitudini. Studenţii de astăzi vor profesa la mijlocul secolului XXI, într-o epocă de schimbări masive, rapide, accelerate şi parţial previzibile în economie, politică, ştiinţă şi tehnologie, precum şi în condiţiile globalizării. Acestea se vor reflecta şi asupra medicinii. Dintre principalele „provocări“ ale viitorului care pot fi prevăzute în această profesiune ar face parte următoarele:
     • Schimbările demografice evoluează spre îmbătrânirea populaţiei şi „îmbătrânirea bătrânilor“. Speranţa de viaţă în anul 2002 era de 64,7 ani în ţările în curs de dezvoltare şi de 76,8 ani în ţările membre OECD, dar va creşte mult peste 70 de ani în anul 2020 şi la peste 80 de ani în anul 2080. Acum, unul din zece oameni are vârsta peste 60 de ani, în anul 2050 cazul va fi al unuia din cinci. În prezent ,11% din oamenii peste 60 de ani au 80 de ani, în anul 2150 proporţia va fi de 33%. Bătrânii sunt cei mai mari consumatori de servicii medicale şi, evident, instituţiile sanitare şi specialitatea de gerontologie sunt deopotrivă deficitare.
     • Tehnologiile de vârf au făcut posibilă investigarea rapidă şi neinvazivă, precum şi obţinerea prin inginerie genetică de medicamente extrem de active, ceea ce a scurtat mult perioada de spitalizare. Se poate întrevedea că asistenţa medicală se va muta din ce în ce mai mult în unităţile ambulatorii şi va fi furnizată direct în comunitate.
     • Accelerarea globalizării şi interconectării lumii va confrunta medicina cu unele dintre cele mai mari provocări care i-au fost adresate vreodată. Printre acestea se numără: pandemia HIV, pacienţi multirasiali şi multiculturali, problemele sanitare şi psihologice ale refugiaţilor, migrarea medicilor, controverse legate de patente şi perioada de exclusivitate pe piaţă pentru medicamente, probleme legate de transporturile rapide, reapariţia unor boli „uitate“ (malarie, tuberculoză, lues etc.) şi altele.
     • Conflictele armate şi terorismul ameninţă sănătatea în lume. Invaliditatea cauzată de războaie va fi probabil, în anul 2020, printre primele zece cauze de pierdere a capacităţii de întreţinere. Acesteia i se vor adăuga impactul ecologic şi economic al conflictelor regionale, cu răsfrângere asupra populaţiei civile.
    • Tehnologia modernă în informatică şi telecomunicaţii ar putea facilita, de exemplu, accesul teroriştilor la harta genomului uman, pentru a produce noi arme biologice.
     • Problemele etice cu care se va confrunta medicina viitorului încep deja să apară: accesul diferenţiat la servicii medicale, care încalcă principiile „medicinii pentru toţi“, legalizarea eutanasiei, reglementarea terapiei genomice, clonarea umană etc.
   • Medicina bazată pe dovezi, noua paradigmă a practicii, care nu este decât o faţetă a principiului deciziei informate sau a „bunei practici“, subliniază că medicina este practicată suboptimal în momentul de faţă. Evoluţia spre „găsirea, evaluarea şi utilizarea datelor relevante de cercetare ca bază a deciziei clinice“ are numeroase puncte de atingere cu actul educaţional în sine.

Medicii viitorului

     Schimbările care se întrevăd în lume nu pot lăsa indiferentă profesia medicală. Rolul medicului în societatea de mâine va fi cu siguranţă diferit de cel pe care îl joacă astăzi şi probabil diferit chiar faţă de acela pe care rezonabil l-am putea anticipa. Profesia medicală suferă o diversificare fără precedent, nu numai prin (supra)specializare, ci şi în privinţa sarcinilor pe care trebuie să şi le asume. Modelul medicului ca simplu „furnizor de sănătate“ este învechit, fiind din ce în ce mai mult completat cu atribuţiuni manageriale şi educaţionale. Pe de altă parte, unele dintre sarcinile tradiţionale ale medicului vor fi preluate de alţii (asistenţi medicali, tehnicieni), munca se va putea desfăşura în echipe pluridisciplinare (farmacişti, activişti sociali, paramedici), cu sau fără prezenţa medicului, nefiind obligatoriu ca acesta să fie automat şi şeful echipei.
     Publicul cunoaşte şi va continua să fie pe larg informat despre profesiunea medicală şi este interesat să ştie, de exemplu, cum se folosesc resursele financiare. Medicii, la rândul lor, doresc să aibă dreptul la o viaţă personală, în afara profesiunii. Este de aşteptat ca cei mai bine conturaţi ca personalitate şi ca membri ai societăţii să se bucure de înalt prestigiu profesional, deşi „supravieţuirea celui mai adaptat nu este totdeauna supravieţuirea celui mai bun“.
     Principalele atribuţiuni ale medicului în societatea viitorului pot fi sintetizate astfel: • capacitatea de a rezolva probleme clinice sau de altă natură cu care se confruntă în practică • cu­noaşterea şi înţelegerea structurii corpului şi a funcţiilor acestuia şi ale minţii în stare normală şi în boală, precum şi a interacţiunii omului cu mediul său fizic şi social • aptitudinea de a consulta şi investiga bolnavii la cele mai înalte standarde profesionale • achiziţionarea unui standard înalt de cunoştinţe şi aptitudini de specialitate • voinţa şi capacitatea de a acţiona în situaţii de urgenţă • angajarea în prevenirea bolilor şi promovarea sănătăţii • recunoaşterea şi analiza problemelor etice, pentru a lua decizii asupra acestora în folosul pacientului, familiei şi al societăţii • capacitatea de a interacţiona în echipă • experienţă în planificare şi administraţie • promovarea medicinii ştiinţifice şi a bunei practici medicale • angajarea în educarea medicilor începători.
     Este evident că medicii viitorului vor avea nevoie de adaptare pentru a accepta, stimula sau modera schimbările posibile. Calităţile necesare în acest scop sunt decizia, abordarea logicii, raţionamentul critic şi autoevaluarea permanentă. Acestea pot fi stimulate şi modelate prin educaţie.

Educaţia medicală astăzi şi mâine

     Alvin Toffler identifica şcoala ca una dintre cele mai conservatoare instituţii ale societăţii. Dacă această aserţiune este adevărată, atunci va trebui acceptat că ea se aplică şi educaţiei medicale, care a fost supusă numeroaselor critici şi sugestii de corectare. Cei care o fac nu menajează deloc sistemul şi adesea reproşurile pe care i le adresează sunt dure.
   Aşa-numita „criză“ din educaţia medicală este o parte mai largă a schimbărilor în medicină. Există probleme în toate domeniile activităţii educative şi acestea încep chiar de la admiterea în facultate. Şcoala de medicină a fost învinuită pentru deziluzia şi uciderea entuziasmului studenţilor săi şi, la fel de grav, pentru faptul că nu-i pregăteşte pentru realitatea profesiei spre care s-au orientat. Adesea „asistăm cu oroare cum studenţi ageri şi motivaţi se transformă în absolvenţi deziluzionaţi şi înguşti la minte“ (S. Lowry) şi cum „imaginaţia şi curiozitatea sunt rapid tocite (de) metodele de predare (care) duc spre nevoia de a absorbi cunoştinţe, adesea la un nivel superficial“ (BMC), iar „ceea ce rezultă sunt medici fără minte iscoditoare, care aduc la patul bolnavului nu curiozitatea şi dorinţa de a înţelege, ci un set de reflexe care să le permită să-şi câştige o viaţă mai bună“ (J. M. Bishop).
     Cunoştinţele în medicină au explodat şi continuă să explodeze, dar acestea sunt perisabile. Faptele sunt menţinute în educaţia medicală din tradiţie, comoditate şi un anumit romantism, ducând la supraîncărcarea curriculară. Studenţii înecaţi în comanda de a îngurgita informaţie factuală sunt împiedicaţi să devină gânditori creativi şi dezlegători de probleme, deşi rolul lor ar fi să-şi identifice golurile în cunoaştere şi să le completeze pe cele prin care ar putea deveni buni practicieni. Oricum, nevoia de informaţie rămâne un deziderat permanent, dar acesta poate fi atins „pe parcurs“ prin sistemul de educaţie medicală continuă.
     Cum reacţionează şcoala la aceste critici? Răspunsul sistemelor educative şi al responsabililor educaţiei se conformează la două modele de strategie: scepticii cred că şcoala ar fi în declin şi că sistemele educative nu au şi nu pot avea un rol în pregătirea lumii de mâine, iar novatorii cred în puterea educaţiei şi în rolul său hotărâtor în crearea unei societăţi mai bune. Corolarul instituţional al acestor orientări sunt şcolile de medicină tradiţionale şi cele de avangardă.
     Educaţia medicală tradiţională nu este una dominată de scepticism, ci mai degrabă de comoditate. Şcolile, cele mai numeroase astăzi, dar care acceptă inovaţii parţiale, în scop „experimental“, nu sunt criticabile atât pentru că nu au furnizat medici buni, cât pentru că puteau să producă medici mai buni, complet „înarmaţi“, în momentul absolvirii, cu eforturi şi costuri mai reduse. Şcolile de medicină novatoare s-au dovedit ca­pabile ca, unele în puţini ani, să-şi aducă absolvenţii pe primele locuri în examenele naţionale de certificare profesională.
      Nevoia de schimbare în educaţia medicală este incon­testabilă şi a devenit stringentă, dar, oricât ar părea de ciudat, nu este deloc nouă. Încă din anii ’30 se vorbea de umanizarea medicinii, aptitudini de comunicare cu bolnavul, rezolvarea de probleme, raţionament clinic şi educaţie medicală continuă. Rezistenţa la schimbare este un fenomen universal şi de acest defect nu au scăpat decât puţine şcoli de medicină. Protagoniştii implementării noului sunt spiritele novatoare, „neliniştite“, dar bine informate. Vârsta nu pare să fie factorul decisiv pentru că un profesor care a predat câteva decenii şi poate nu va mai avea prilejul să o facă mai mult decât încă unul va putea scruta viitorul pe baza trecutului. P. L. Schwarz spunea: „cred că orizontul din spatele nostru are mai multe repere educaţionale care sunt părţi probabile ale oricărui scenariu de pregătire medicală“. Desigur, criticile sunt la fel de uşor de înţeles, pentru că „a prevedea viitorul nu este nici ştiinţă, nici artă: prezicerea este un sport şi, ca în cazul altor activităţi sportive, jucătorii sunt subiect de critică şi de judecare post hoc“ (S. Abrahamson). Dar meciul trebuie şi poate fi jucat!...

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe