Newsflash

Kinetoterapia pentru limfedemul postmastectomie

de Bogdan RACOVIȚĂ - mar. 17 2017
Kinetoterapia pentru limfedemul postmastectomie
     După operația de mastectomie, fiecare pacientă are nevoie de kinetoterapie pentru creșterea mobilității articulare și a forței musculare. Scopul acestor exerciții este acela de a redobândi progresiv independența în îngrijirea personală și de a reveni, pe cât posibil, la modul de viață anterior operației. Programul de kinetoterapie imediat după operație nu trebuie să fie dificil de executat și ar trebui ca pacienta să se axeze pe efectuarea mișcărilor până la limita durerii. Important este ca, de la exercițiu la exercițiu, să creștem amplitudinea mișcărilor chiar și doar cu câteva grade.
    La alcătuirea programelor de kinetoterapie, trebuie să ținem cont de stadiul în care se află membrul afectat de limfedem al pacientei, de timpul trecut de la operație, dar și de vârsta pacientei. Programele vor fi individualizate. Chiar dacă exercițiile sunt specifice pentru pacienții cu limfedem, ele nu sunt întotdeauna aceleași, indicațiile depinzând foarte mult de evoluția membrului afectat. La început se va face o evaluare a membrului afectat de limfedem și se vor face măsurători ale mobilității articulare și ale forței musculare. După evaluare, se va trece la efectuarea programului de kinetoterapie, care se poate întinde pe o perioadă de două-trei luni.
    În prima fază, la câteva zile după operație, se vor efectua exerciții ușoare de mobilitate articulară („ce se poate”), de exemplu mișcarea degetelor, strâns și desfăcut pumnul, ridicarea ușoară a brațului câțiva centimetri, îndoirea cotului. Aceste exerciții vor fi executate în fiecare zi timp de una-trei săptămâni. Numărul de repetări pe exercițiu nu trebuie să fie foarte mare (eu recomand șase-opt repetări pacientelor cu care lucrez). Pauzele dintre exerciții nu vor fi mai mari de un minut.
   În a doua fază, deja punem accent pe creșterea mobilității articulare și a forței musculare, cu rezistență minimă (200–400 g). Numărul de repetări se păstrează, la fel și pauzele. Fiecare exercițiu trebuie executat cât mai lent, fără grabă și, chiar dacă ne aflăm în a doua fază a programului de recuperare și reabilitare, se păstrează condiția de a lucra până la limita durerii.
   În faza a treia, vorbim deja de automatizarea exercițiilor în urma unui program de educare și informare pentru pacientele cu limfedem. Toate acestea au ca scop efectuarea programelor de kinetoterapie și în absența specialistului kinetoterapeut. În această fază, scopul este menținerea mobilității articulare și a forței musculare la niveluri cât mai ridicate pentru o perioadă lungă de timp.
   Un aspect important de urmărit la pacientele cu limfedem este creșterea circulației limfatice pe membrul afectat în urma efectuării exercițiilor specifice. Pe parcursul vieții, pacientele trebuie să aibă în vedere și aspecte privind vestimentația (purtarea de haine largi), alimentația, activitățile casnice (să nu ridice greutăți mai mari de două kilograme) etc. Membrul cu limfedem nu va putea ajunge la aceiași parametri ca înainte de operația de mastectomie, dar se poate recupera în proporție de 75–80%.
   Pe lângă kinetoterapie, pacientele cu limfedem pot apela și la ședințe de masaj (drenaj limfatic), la tehnici de automasaj, dar și la masajul cu pompă, specific după operații de mastectomie.

  

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe