Newsflash
ANUNȚURI DE ANGAJARE

Două funcții de șef secție la Spitalul de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca

de Redacția Viața Medicală - oct. 15 2026
Două funcții de șef secție la Spitalul de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca

SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE „LEON DANIELLO” CLUJ-NAPOCA

scoate la CONCURS

în conformitate cu prevederile Ordinului M.S.P. nr. 1406/2006 coroborat cu prevederile art. 185 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, următoarele funcții:

            ● șef Secție Clinică Pneumologie;

            ● șef Secție Clinică Chirurgie toracică.

            Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

            • cerere în care se menţionează funcția pentru care doreşte să concureze;

            • copia xerox a diplomei de studii; 

            • adeverinţa din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;

            • acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa Ordinului M.S.P. nr. 1406/2006;

            • declarația pe proprie răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte care îl fac incompatibil cu funcția pentru ocuparea căreia dorește să concureze;

            • declarația pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;

            • certificatul privind starea de sănătate;

            • dovada/adeverința din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a desfășurat activitatea sau de către Colegiul Medicilor din România;

            • copia xerox a autorizației de liberă practică medicală sau certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România;

            • copia xerox a carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate;

            • un proiect de management privind evoluția viitoare a secției, alegând una din temele-cadru propuse în tematica și bibliografia de concurs ;

            • chitanța de plată a taxei de concurs;

            Taxa de participare la concurs este de 300 lei şi se achită la casieria unităţii.

            Unitatea sanitară publică unde s-au depus dosarele de înscriere la concurs sau examen au obligaţia de a verifica originalele actelor depuse în copie şi de a semna pentru conformitate exemplarele xerocopiate depuse la dosar.

            Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ.

            Rezultatele analizării dosarelor se afişează la sediul unităţii sanitare publice în termen de două zile lucrătoare de la data încheierii înscrierii.

            Pentru dosarele respinse se stabileşte un termen de 5 zile lucrătoare pentru completarea lor, după expirarea acestui termen, dosarele nu mai pot fi completate cu alte acte.

            Contestaţiile privind respingerea dosarelor de concurs se depun la autoritatea în a cărei subordine se află unitatea sanitară publică, în termen de 24 de ore de la data afişării. 

            Răspunsul la contestaţie se comunică în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia.

            Lista cuprinzând candidaţii înscrişi la concurs, precum şi dosarele depuse de aceştia se prezintă preşedintelui comisiei de examinare de către managerul unităţii sau de către reprezentantul legal al acestuia.

            Concursul sau examenul se organizează după cel puțin 30 de zile de la publicarea anunțului în revista „Viaţa Medicală”.

            Calendarul privind susținerea probelor de concurs va fi comunicat la o dataă ulterioară, după finalizarea perioadei de înscriere.

            La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea respectivă, specialitate pe care o practică în mod curent și în care sunt confirmați prin Ordin al Ministrului Sănătății Publice (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca medic specialist).

            Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art.5, lit.b), c) sau d) din OMS nr. 1406/2006, nu pot participa la concurs sau examen pentru ocuparea funcției de șef de secție, sau șef de laborator.

            Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: 

            1) interviu- susținerea proiectului de management;

            2) proba scrisă;

            3) proba clinică sau practică.

            Probele concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de şef de secţie/laborator, se susţin în ordinea menționată mai sus, fiecare probă fiind eliminatorie, dacă nu se obține punctajul minim de promovare. Candidații care nu au obținut punctajul minim de promovare vor fi declarați respinși și nu vor continua concursul.

            1) Proba interviului:

            a) este obligatoriu și va consta în susținerea proiectului de management care să permită evaluarea capacității manageriale a candidatului; 

            b) se susţine la nivelul unităţii care a publicat funcţia la concurs și în fața unei comisii de examinare care va fi formată din comitetul director al spitalului; 

            c) este eliminatoriu;

            d) în cadrul probei se pot acorda maximum 100 de puncte, fiind necesare minimum 50 de puncte pentru promovare, în caz contrar candidatul fiind eliminat din concurs, chiar în lipsa unui contracandidat.

            2) Proba scrisă a concursului/examenului constă în alegerea prin tragere la sorţi a 10 titluri din tematica anunţată prin publicaţia de concurs, din care comisia va formula 10 subiecte din legislaţia sanitară.

            a) este obligatorie;

            b) este secretă;

            c) este eliminatorie;

            d) în cadrul probei se pot acorda maximum 100 de puncte, fiecare subiect fiind notat între 0-10 puncte, conform baremului întocmit de comisia de examinare înainte de începerea corectării, fiind necesare minimum 70 de puncte pentru promovare, în caz contrar candidatul fiind eliminat din concurs, chiar în lipsa unui contracandidat.

            3) Proba clinică sau proba practică se susține în fața comisiei de examinare pe baza metodologiei pentru obținerea titlului de medic specialist pentru fiecare specialitate. În cadrul probei se pot acorda maximum 100 de puncte, conform baremului stabilit de comisia de concurs înainte de începerea probei, punctajul minim de promovare fiind de 50 de puncte.

            La punctajele obţinute în urma promovării tuturor probelor se va adăuga un punctaj rezultat din analiza şi evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice, pe baza documentelor depuse de candidaţi la dosar, conform prevederilor Anexei O.M.S nr. 1406/2006. 

            După desfăşurarea tuturor probelor vor fi declaraţi promovaţi candidaţii care au obţinut minimum 200 de puncte. 

            După întocmirea clasificaţiei, conform înscrierii candidaţilor pe funcţii, se stabilesc candidaţii care vor ocupa funcţiile pentru care au fost declaraţi reuşiţi, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.

            Rezultatul concursului se consemnează într-un proces-verbal şi se aduce la cunoştinţă candidaţilor prin afişare la sediul comisiei de concurs sau de examen, în termen de 24 de ore de la terminarea concursului sau examenului.

            După afişarea rezultatelor candidaţii pot depune contestaţii în scris la sediul comisiei de examinare, în termen de 24 de ore, iar răspunsul se va afişa de către aceasta în termen de 24 de ore de la depunerea contestaţiei.

            Tematica și bibliografia de concurs pot fi consultate pe site-ul spitalului: www.pneumocluj.ro, sau la Serviciul R.U.N.O.S.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe